StiripesurseDiasporaMemorandum de înţelegere cu privire la o strategie pentru regiunea Carpatică...

Memorandum de înţelegere cu privire la o strategie pentru regiunea Carpatică semnat la Forumul economic de la Krynica

Publicat:

Ungaria, Polonia, Ucraina şi Slovacia au semnat un memorandum de înţelegere cu privire la elaborarea unei strategii pentru regiunea Carpatică, a declarat miercuri ministrul ungar de Finanţe, Mihaly Varga, la Forumul economic de la Krynica (Polonia), informează MTI, scrie agerpres.

Potrivit oficialului ungar, această strategie ar putea sprijini progresul în regiune, prin dezvoltarea competitivităţii, infrastructurii digitale şi de transport precum şi cooperării instituţionale. Mihaly Varga a adăugat că Cehia, România, Republica Moldova şi Serbia se vor alătura ulterior acestei iniţiative.

Citește și : Theresa May spune că cei doi bărbaţi care l-au otrăvit pe Serghei Skripal sunt ofiţeri ai serviciilor secrete ruse – VIDEO

Iniţiatorii speră că obiectivele acestei strategi pot fi atinse prin accesarea fondurilor naţionale, europene, instituţionale sau private. În Europa o astfel de strategie de dezvoltare macroregională există pentru regiunea Alpină.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.