StiripesurseDiasporaMerkel avertizează că pandemia nu trebuie să împiedice realizarea egalităţii de...

Merkel avertizează că pandemia nu trebuie să împiedice realizarea egalităţii de de gen

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat sâmbătă că pandemia de coronavirus nu trebuie folosită drept scuză pentru a anula progresul realizat în domeniul rolurilor de gen dezavantajoase pentru femei, informează DPA, potrivit agerpres.

Sarcinile îngrijirii copiilor şi cele referitoare la educaţia la domiciliu pe perioada pandemiei, la care se adaugă activităţile profesionale, au căzut în mod inegal asupra femeilor, a spus Merkel în podcastul său săptămânal, înaintea Zilei Internaţionale a Femeii, care va fi marcată luni.

Citește și : Călătoriile neesenţiale în străinătate, interzise până la 18 aprilie în Belgia

În acest scop, guvernul federal ia măsuri ca să permită reconcilierea îngrijirea copiilor cu activităţile profesionale, prin extinderea unităţilor dedicate copiilor, în special celor de vârstă preşcolară.

”Toate eforturile noastre presupun nimic mai mult, dar nici mai puţin, decât oportunităţi egale pentru bărbaţi şi femei”, a spus cancelarul.


Aceasta a mai subliniat că peste 75% dintre angajaţii sectorului sanitar sunt femei, dar doar 30% dintre acestea ocupă funcţii de conducere. ”Este inacceptabil ca femeile să joace un rol decisiv în susţinerea societăţii în care trăim, dar, în acelaşi timp, să nu participe în mod egal la decizii importante în politică, economie şi societate”.

Citește și : Legea electorală promovată de China este ‘un atac direct’ la adresa autonomiei Hong Kong-ului (Washington)

”Talentele şi perspectivele ambelor sexe sunt de o importanţă enormă, în special acum, pe perioada pandemiei globale”, a spus Merkel.

”Acesta este motivul pentru care avem nevoie de paritate în toate zonele societăţii! Inclusiv ca femeile să poată în sfârşit să câştige la fel de mult ca bărbaţii”, a adăugat aceasta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.