StiripesurseDiasporaMerkel: Germania trebuie să facă mai multe pentru combaterea urii, violenței...

Merkel: Germania trebuie să facă mai multe pentru combaterea urii, violenței și ostilității

Publicat:

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat joi, în urma atentatului de miercuri de la Halle, că Germania trebuie să facă mai multe pentru combaterea urii, violenței și ostilității, potrivit Reuters, potrivit mediafax.

Ea a declarat că în cazul în care atacatorul de la Halle ar fi reușit să intre în sinagoga în care își propusese inițial să comită atacul, numărul victimelor ar fi fost mult mai mare.

Citește și : Candidata Franţei pentru un post de comisar european a fost respinsă de comisiile din PE

„Sunt, la fel ca milioane de persoane din Germania, șocată și descurajată de crima de ieri de la Halle”, a spus Merkel în timpul unui discurs la Nuremberg. „Cu toții știm că am evitat un atac teribil împotriva celor aflați în sinagogă. Ar fi putut fi mult mai multe victime”, a adăugat cancelarul.

Merkel a evidențiat în cadrul discursului importanța comunității evreiești din Germania. „Suntem bucuroși pentru fiecare sinagogă, pentru fiecare comunitate evreiască și pentru fiecare evreu care trăiește în țara noastră”, a spus ea.


„Aceasta înseamnă că (…) reprezentanții statului trebuie să folosească toate mijloacele pe care le au la dispoziție pentru a combate ura, violența și ostilitatea față de oameni”, a mai spus Merkel.

Citește și : Macron: Sylvie Goulard este victima unui ‘joc politic’

Cel puţin două persoane au fost ucise, iar alte două sunt în stare critică în urma unui atac armat produs miercuri în faţa unei sinagogi din orăşelul german Halle. Autoritățile germane au anunțat că o persoană a fost reținută în urma atacului. Bărbatul reținut a fost identificat de către autorități sub numele Stephan B. Numele său complet nu poate fi făcut public, conform legislației germane privind protejarea vieții private.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.