StiripesurseDiasporaMerkel îndeamnă Republica Belarus să ajute migranţii, în loc să-i trimită...

Merkel îndeamnă Republica Belarus să ajute migranţii, în loc să-i trimită de cealaltă parte a frontierei

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a îndemnat sâmbătă Republica Belarus să ajute migranţii, în loc să-i trimită de cealaltă parte a frontierei, spre Uniunea Europeană, calificând aceste acţiuni drept “atacuri hibride”, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.  

Aflată în vizită în Polonia, Angela Merkel a făcut referire la actualul aflux de migranţi, majoritatea originari din Orientul Mijlociu, în mai multe state din estul UE – Lituania, Letonia şi Polonia – via Belarus.

Citește și : Acţiune în justiţie la Tribunalul UE împotriva certificatului sanitar european

“Belarus trebuie să realizeze că persoane fără apărare ce provin din alte regiuni sunt folosite ca ţinte pentru atacuri hibride”, a declarat Angela Merkel într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul polonez Mateusz Morawiecki, calificând aceste atacuri drept “complet inacceptabile”.

Organizaţii umanitare ar trebui să poată veni în ajutor acestor migranţi, a spus cancelarul federal german, precizând că “Polonia ar trebui de asemenea să fie deschisă” acestei idei şi adăugând că a discutat acest subiect cu preşedintele rus Vladimir Putin.


UE îl suspectează pe Aleksandr Lukaşenko, preşedintele belarus, că îi încurajează pe migranţi să treacă frontiera, ca represalii la sancţiunile împotriva regimului său.

Mii de migranţi au traversat sau au încercat să traverseze frontiera în ultimele luni, un aflux fără precedent pentru regiune.

Polonia a reacţionat trimiţând 2.000 de soldaţi la frontieră, lansând construcţia unui gard din sârmă ghimpată şi introducând starea de urgenţă la frontiera sa cu Belarus.

Criticii guvernului populist de dreapta al Poloniei îl acuză că utilizează tema imigraţiei în scopuri electorale şi că nu îşi face datoria de a acorda asistenţă migranţilor.

Citește și : Doi jurnalişti afgani, bătuţi de talibani până când nu au mai putut să se ridice în picioare

Angela Merkel a precizat că aceasta este ultima sa vizită la Varşovia în calitate de cancelar federal, funcţie pe care o va părăsi în urma alegerilor din 26 septembrie.

Merkel se va deplasa la Paris joia viitoare, pentru un dineu de lucru cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.