StiripesurseDiasporaMerkel, într-un discurs la o universitate din China: Protecţia climei este...

Merkel, într-un discurs la o universitate din China: Protecţia climei este responsabilitatea tuturor

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel, aflată în vizită în China, a declarat sâmbătă că protecţia climei este o problemă globală şi a cerut comunităţii internaţionale să ia măsuri, informează dpa, potrivit agerpres.

Într-un discurs rostit în prezenţa studenţilor chinezi de la Universitatea Huazhong din oraşul Wuhan, Merkel a insistat că schimbarea climatică este provocată de toţi şi că tocmai de aceea toată lumea trebuie să se implice în combaterea ei. “Protecţia climei este responsabilitatea tuturor”, a adăugat ea.

Citește și : Roiuri record de muşte în oraşul pakistanez Karachi după trecerea musonului (FOTO)

Date fiind dimensiunile şi puterea economică ale Chinei, comunitatea internaţională are nevoie de o contribuţie importantă din partea acestei ţări, a continuat cancelarul german.

În faţa globalizării, Merkel a subliniat că normele comune sunt indispensabile. De exemplu, în domeniul comercial este nevoie de acţiuni multilaterale, nu de protecţionism. “În fond şi la urma urmei, protecţionismul ne afectează pe toţi”, a conchis cancelarul german.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.