StiripesurseDiasporaMerkel: Negocierile post-Brexit au înregistrat 'progrese' şi continuă până la sfârşitul...

Merkel: Negocierile post-Brexit au înregistrat ‘progrese’ şi continuă până la sfârşitul săptămânii

Publicat:

Negocierile în vederea unui acord cu privire la relaţia post-Brexit a Regatului Unit cu Uniunea Europeană au înregistrat ”progrese” şi continuă până la sfârşitul săptămânii, a anunţat miercuri cancelarul german Angela Merkel, relatează AFP , scrie news.ro .

”Comisia Europeană negociază la ora actuală (…) până în weekend, să spunem mai degrabă până la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a vedea dacă poate exista o soluţie”, a anunţat Merkel în Bundestag.

Citește și : Companiile din Regatul Unit îşi fac stocuri, de teama unui ‘no deal’

”S-au înregistrat progrese, dar nu progrese majore”, a apreciat cancelarul, a cărei ţară deţine până la sfârşitul anului preşedinţia semestrială a Uniunii Europene (UE).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.