StiripesurseDiasporaMerkel recunoaşte că nu se va semna un acord european privind...

Merkel recunoaşte că nu se va semna un acord european privind migraţia

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat marţi că o soluţie europeană la problema migraţiei nu va fi convenită la Consiliul European din 28-29 iunie, dar a precizat că ea va continua să caute să obţină încheierea unor acorduri bilaterale, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Nu va exista o soluţie privind întregul pachet privind azilul, adică pentru toate cele şapte directive, până vineri”, a declarat Merkel într-o conferinţă de presă comună cu noul premier spaniol, Pedro Sanchez, aflat într-un turneu diplomatic ce a inclus Parisul şi Bruxellesul şi va continua la Lisabona.

Citeşte şi: Pe urmele lui Escobar. Cadavrele jurnaliştilor ecuadorieni asasinaţi au fost desoperite în Columbia

”Din acest motiv, am vorbit despre a lucra împreună cu ţările care doresc, în legătură cu toate dimensiunile politicii de migraţie – premierul spaniol a vorbit despre dimensiunea externă, eu am abordat dimensiunea internă şi în acest spirit vom avea discuţii suplimentare în următoarele zile”, a spus şefa executivului de la Berlin.

La rândul său, premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat că singura cale de a răspunde crizei imigraţiei este prin intermediul unei abordări europene comune şi că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să împartă această povară.


În cadrul unui summit organizat duminică de Comisia Europeană la Bruxelles şi la care au luat parte 16 state membre, premierul italian Giuseppe Conte a prezentat un plan în 10 puncte ce reia mai multe idei propuse de precedentele guverne de la Roma, printre care împărţirea de către statele membre a responsabilităţii în cazul migranţilor salvaţi pe mare şi tăierea fondurilor de la bugetul UE pentru ţările ce refuză să preia refugiaţi.

Citeşte şi: O furgonetă a intrat cu viteză în sediul De Telegraaf din Amsterdam – FOTO

De asemenea, Italia susţine ideea creării unor centre în nordul Africii unde să fie procesate cererile de azil în cazul migranţilor salvaţi pe mare.

Reuniunea la nivel înalt desfăşurată duminică la Bruxelles a fost boicotată de liderii ţărilor din Grupul de la Vişegrad (Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia) şi prefaţează Consiliul European din 28-29 iunie.

La summitul care începe joi, premierul ungar Viktor Orban ar urma să-şi reafirme opoziţia faţă de schema europeană de redistribuire a migranţilor pe baza unor cote obligatorii între statele UE, propunere căreia i se opun şi alte ţări membre central-europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.