StiripesurseDiasporaMerkel se aşteaptă la negocieri 'foarte dure şi complicate' asupra viitorului...

Merkel se aşteaptă la negocieri ‘foarte dure şi complicate’ asupra viitorului buget al UE

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că se aşteaptă la “negocieri foarte dure şi complicate” la Bruxelles asupra viitorului buget multianual al Uniunii Europene, primul post-Brexit, informează AFP, potrivit agerpres.

“Considerăm că preocupările noastre nu au fost suficient luate în considerare în numeroase domenii, aşa că prevăd negocieri foarte dure şi complicate”, a afirmat Merkel într-o conferinţă de presă la Berlin cu şefa guvernului finlandez, Sanna Marin.

Citește și : SpaceX anunţă primul transport turistic spaţial din istorie

Liderii europeni se reunesc joi la Bruxelles pentru o discuţie asupra viitorului buget multianual al UE, în contextul în care există mai multe tabere care au poziţii diferite asupra modului de a acoperi golul lăsat de retragerea contribuţiei Marii Britanii după Brexit.

Cu un stat membru mai puţin, UE trebuie să găsească un echilibru dificil între politicile sale considerate tradiţionale – coeziune (dedicată regiunilor mai puţin dezvoltate) şi agricultură – şi noile priorităţi pe care şi le-a stabilit, în special lupta împotriva schimbărilor climatice şi afirmarea blocului comunitar pe scena geopolitică (securitate şi apărare).


Franţa, la fel ca alte circa 15 ţări membre, vrea să profite de plecarea Marii Britanii din UE pentru a pune capăt rabaturilor acordate unui număr de cinci ţări (Germania, Danemarca, Olanda, Austria, Suedia) pentru a-şi reduce contribuţiile naţionale.

Aceste ţări, cu excepţia Germaniei, a cărei poziţie este mai puţin strictă, sunt de asemenea cele care solicită un buget european în care contribuţiile naţionale să fie limitate la 1% din venitul naţional brut.

Citește și : Germania vrea ‘să citească’ mesageriile criptate

De partea cealaltă, ‘prietenii coeziunii’, 15 ţări din sudul, centrul şi estul UE, sunt îngrijorate în legătură cu tăierile anunţate la aşa-numitele ‘politici tradiţionale’ de care ele beneficiază.

Germania, cea mai bogată ţară din Europa, finanţează ea singură o cincime din bugetul european, o parte care ar urma să crească la 25% în noul buget.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.