StiripesurseDiasporaMerkel : Statele membre ale UE care iau parte la iniţiativa...

Merkel : Statele membre ale UE care iau parte la iniţiativa chineză 16+1 trebuie să reprezinte politica externă comună faţă de China

Publicat:

Statele membre ale Uniunii Europene care iau parte la iniţiative de infrastructură lansate de guvernul chinez trebuie să fie conştienţi de riscul de a submina poziţia comună de politică externă a blocului faţă de China, a declarat marţi cancelarul german Angela Merkel, transmite Reuters.

Şefa executivului german a precizat, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic, aflat în vizită la Berlin, că nu este nimic greşit în ce priveşte rolul Chinei în proiecte cum ar fi construirea unei autostrăzi între Ungaria – stat membru al UE – şi Serbia, în cadrul iniţiativei chineze “16+1”, implicând 16 state membre ale Uniunii, în majoritate ţări mai sărace, conform agerpres.

“Consider important ca statele membre ale Uniunii care iau parte la această iniţiativă să reprezinte şi politica noastră externă comună faţă de China, pentru că altfel UE s-ar lăsa divizată”, a spus Merkel.

Citește și : Ankara acuză Praga de susţinerea ‘foarte clară a terorismului’

Potrivit unui recent raport, China a devenit cel mai mare investitor străin din regiunea Europei emergente. Raportul “M&A Emerging Europe 2017/2018, publicat la sfârşitul lui ianuarie de casa a avocatură CMS în colaborare cu compania de analiză EMIS, a arătat că Beijingul a crescut valoarea investiţiilor sale în regiune cu 78% până la 7,7 miliarde de euro, după un avans de 96% în 2016, deşi Statele Unite au rămas primul investitor ca volum, cu 92 de tranzacţii în 2017.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.