StiripesurseDiasporaMerkel: Un Brexit ordonat este în interesul tuturor

Merkel: Un Brexit ordonat este în interesul tuturor

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a lansat către deputaţii britanici apelul de a nu opta pentru o ieşire din Uniunea Europeană fără niciun acord, estimând că un Brexit ”ordonat” este în interesul tuturor şi că acesta rămâne obiectivul, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

”Cred în continuare, şi ţin să spun astăzi acest lucru, că este în interesul nostru comun să ajungem la o ieşire ordonată”, a declarat Merkel, la Berlin, într-o conferinţă de presă ocazionată de vizita premierului laoţian.

Citește și: UMILITĂ în Parlament, Theresa May este pe picior de plecare din funcția de premier

Ea a adăugat că se va putea pronunţa asupra paşilor următori numai după voturile de miercuri şi joi din parlamentul britanic. ”Numai după aceea noi, UE27, putem privi în detaliu asupra modalităţii de a merge mai departe”, a explicat şefa executivului de la Berlin.

Angela Merkel a precizat că trebuie făcută o distincţie între lucrurile pe care UE le poate influenţa şi cele aflate exclusiv în mâinile parlamentului britanic: ”Avem nevoie de aceste decizii şi trebuie să le cunoaştem. Şi cred că dorinţele noastre sunt una, iar ce se întâmplă şi ce poate fi realizat de fapt între ambii parteneri este o altă chestiune, este o problemă de compromis”.


Parlamentul britanic votează miercuri dacă acceptă o retragere fără acord a Regatului Unit din Uniunea Europeană, după ce deputaţii au respins marţi seara pactul negociat de guvernul Theresei May cu blocul european.

Camera Comunelor va începe dezbaterea în jurul orei 14:30 GMT, iar votul este prevăzut a se desfăşura după ora 19:00 GMT, într-o zi cu intensă activitate parlamentară deoarece programul include, la ora 12:30 GMT, şi o prezentare a ministrului economiei, Philip Hammond, cu privire la previziunile de creştere a economiei britanice.

Citește și: Care sunt scenariile posibile după eșecul acordului propus de Theresa May

Cu 391 voturi la 242, camera inferioară a refuzat marţi seara să ratifice textul, care cuprindea garanţii suplimentare faţă de varianta votată în ianuarie, iar pentru miercuri noaptea se aşteaptă ca parlamentarii să blocheze o retragere fără acord, ceea ce ar deschide poarta unei amânări a ieşirii ţării din UE, prevăzută în principiu pentru data de 29 martie.

Dacă deputaţii britanici vor să evite un Brexit fără acord, atunci joi seara va urma un alt vot privind autorizarea guvernului britanic de a solicita o prelungire a validităţii Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care a fixat data retragerii pe 29 martie după o perioadă de negociere de doi ani.

Britanicii au votat în iunie 2016 în favoarea ieşirii din blocul comunitar, dar fără a cunoaşte termenii în care se va materializa acest “divorţ” de Uniunea Europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.