StiripesurseDiasporaMetroul, redeschis la Kiev după zece săptămâni

Metroul, redeschis la Kiev după zece săptămâni

Publicat:

Capitala ucraineană a redeschis metroul luni, la aproape zece săptămâni după ce a fost închis în cadrul interdicţiilor privind epidemia covid-19, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Am redeschis metroul în tipul său de funcţionare normal”, a anunţat primarul Kievului Vitali Kliciko, după ce a efectuat o scurtă deplasare cu metroul.

Citește și : Un celebru filosof îi avertizează pe americani: ‘SUA aleargă spre prăpastie!’

Foarte aşteptată de locutorii capitalei, unde circulaţia altor mijloace de transport în comun a fost reluată sâmbătă, redeschiderea metroului nu a provocat nicio problemă, contrar aşteptărilor.

Metroul, care transporta înaintea pandemiei covid-19 aproximativ 1,5 milioane de persoane pe zi, a rămas în mare parte gol luni. Aproximativ zece persoane se aflau în fiecare vagon, în pofida orei de vârf matinale, au constatat jurnalişti AFP.


Purtând măşti şi ecrane de protecţie, agenţi plasaţi la intrarea la metrou luau temperatura pasagerilor, care sunt obligaţi să poate mască de protecţie.

Autocolante care îndemnau la respectarea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri au fost plasate pe peroane, iar mesaje sonore erau difuzate pentru a-i îndemna pe ucraineeni să-şi ”protejeze sănătatea.

Metroul din cele trei oraşe ucrainene care dispun de acest mijloc de transport în comun a fost oprit la jumătatea lui martie, în cadrul izolării stricte impuse după depsitarea primelor cazuri de covid-19 în ţară, una dintre cele mai sărace din Europa şi al cărei sistem de sănătate este în ruină.

Citește și : Peste 4.000 de suedezi au fost răpuşi de coronavirus

Metroul din Harkov, un oraş important din estul Ucrainei, şi-a reluat de asemena circulaţia luni.

Ucraina a înregistrat până în prezent 21.245 de contaminări cu noul coronavirus şi 623 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.