StiripesurseDiasporaMexicul a recuperat 34 de artefacte arheologice din Germania

Mexicul a recuperat 34 de artefacte arheologice din Germania

Publicat:

Mexicul a recuperat 34 de artefacte arheologice precolumbiene restituite voluntar de colecţionari privaţi din Germania, a anunţat miercuri Ministerul Afacerilor Externe mexican, potrivit DPA şi agerpres.

”Doi cetăţeni germani s-au adresat Ambasadei noastre din Berlin exprimându-şi interesul pentru returnarea unor piese arheologice aflate în posesia familiilor lor”, a precizat consultantul juridic al ministerului, Alejandro Celorio.

Citeşte şi: Marea Britanie AMÂNĂ vaccinarea copiilor – Black News

O parte dintre artefacte au fost prezentate în cadrul unei ceremonii virtuale găzduite de Ambasada Mexicului din Berlin, la care au luat parte, într-o intervenţie de la distanţă din Ciudad de Mexico, Marcelo Ebrard, ministrul de Externe, precum şi Alejandra Frausto, ministrul Culturii.

Printre obiectele restituite, care datează din diferite perioade şi culturi, se află figurine din lut antropomorfice, o mască din piatră din timpul civilizaţiei olmecilor datând din perioada 1.200-600 î.e.n. şi un vas mayaş din lut cu trei picioare datând din perioada 1.000-1.521 e.n.


Citeşte şi: Marea Britanie AMÂNĂ vaccinarea copiilor – Black News

Diego Prieto, directorul Institutului Naţional de Antropologie şi Istorie din Mexic, a subliniat ”sensibilitatea în creştere” a comunităţii internaţionale referitoare la nevoia de a respecta moştenirea culturală şi de a restitui artefacte.

Obiectele recuperate au fost înmânate oficialilor Ambasadei în luna mai. Un număr de 28 de obiecte se aflau în oraşul Monheim am Rhein din vestul Germaniei, iar celelalte şase în Recklinghausen, la o distanţă de circa 70 de kilometri. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.