StiripesurseDiaspora'Mi-e foame!', ultimele cuvinte ale lui Juncker în calitate de preşedinte...

‘Mi-e foame!’, ultimele cuvinte ale lui Juncker în calitate de preşedinte al CE

Publicat:

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker nu şi-a dezminţit vineri reputaţia de spirit liber şi acid, cu o ultimă conferinţă de presă la sediul de la Bruxelles al Comisiei Europene punctată de înţepături, anecdote, glume şi momente emoţionante, comentează AFP, scrie agerpres.

“Mi-e foame!” au fost ultimele cuvinte ale unei scurte sesiuni de întrebări şi răspunsuri în cursul căreia a criticat distrugerea de către preşedintele francez Emmanuel Macron a sistemului de ‘spitzenkandidat’ instaurat în 2014 pentru a-l desemna pe preşedintele Comisiei Europene şi a dezvăluit o anecdotă savuroasă despre ascultarea telefonului său mobil de către serviciile preşedinţilor american Bill Clinton şi francez Jacques Chirac în 1997.

Citește și : AURUL a devenit o obsesie pentru liderii naționaliști din estul Europei

“Ideea de a nu relua sistemul ‘spitzenkandidat’ în 2019 a fost o eroare. Era un mic avans democratic, dar a fost suprimat din motive obscure”, a declarat el.

Critica l-a vizat direct pe preşedintele francez, adversar declarat al acestui sistem instaurat de grupurile politice din Parlamentul European pentru a-l desemna pe preşedintele Comisiei.


Emmanuel Macron a refuzat acest sistem în 2019 şi l-a respins pe Manfred Weber, candidatul Partidului Popular European (PPE, dreapta proeuropeană) ieşit pe primul loc la alegerile din mai pentru legislativul comunitar.

Două summituri europene au fost necesare pentru a o desemna pe Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării, aleasă apoi de Parlamentul European cu o majoritate de doar nouă voturi în plus faţă de numărul necesar.

Jean-Claude Juncker a povestit apoi o anecdotă savuroasă despre telefonul său mobil. “Telefonul meu Nokia este în prezent protejat, dar atunci putea fi ascultat”, a explicat el.

Ajuns în 1997 la Paris pentru un summit european despre locurile de muncă, el a fost nevoit să îşi schimbe hotelul.

Citește și : Conservatorii britanici pierd teren în sondaje

“Noaptea, Bill Clinton m-a sunat pentru a-mi vorbi despre o problemă între Airbus şi Boeing. Am fost foarte surprins, pentru că m-a sunat pe linia fixă a noului meu hotel, în contextul în care nici delegaţia mea nu ştia că m-am mutat. Şi am fost foarte surprins să îl aud a doua zi pe Jacques Chirac spunându-mi, când m-a primit la Palatul Elysée: “Felul în care ai vorbit cu Clinton este felul în care Europa trebuie să discute cu americanii'”, a povestit el.

Jean-Claude Juncker a apărut obosit la conferinţa de presă de vineri, a mai comentat AFP. El este în perioada de recuperare după o operaţie delicată pentru un anevrism aortic şi a fost nevoit să amâne pentru marţi, 3 decembrie, predarea puterii către Ursula von der Leyen. El va sărbători împlinirea a 65 de ani la 9 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.