StiripesurseCultură și MediaDiverseMicrosoft acuză grupuri de hackeri chinezi că au exploatat o vulnerabilitate...

Microsoft acuză grupuri de hackeri chinezi că au exploatat o vulnerabilitate din SharePoint

Publicat:

Microsoft a confirmat marţi că mai multe grupuri de hackeri susţinute de statul chinez au exploatat recent o vulnerabilitate din platforma sa de colaborare SharePoint, parte esenţială a suitei Office utilizate de numeroase companii şi instituţii, transmite CNBC.

Conform unei postări oficiale pe blogul Microsoft, atacatorii au început să încerce exploatarea vulnerabilităţii încă din 7 iulie. Printre grupurile implicate se numără Linen Typhoon şi Violet Typhoon, entităţi asociate cu guvernul chinez, precum şi un actor cibernetic cunoscut sub numele Storm-2603, localizat tot în China, potrivit stiripesurse.

Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

La începutul săptămânii, Charles Carmakal, director tehnologic al firmei de securitate cibernetică Mandiant (deţinută de Google), a declarat pe LinkedIn că, potrivit evaluărilor, cel puţin unul dintre actorii care au exploatat vulnerabilitatea are legături directe cu China.

Duminică, Agenţia americană pentru Securitate Cibernetică şi Infrastructură (CISA) a confirmat că are cunoştinţă de atacurile active, iar Microsoft a lansat patch-uri de securitate pentru două versiuni ale SharePoint on-premises. Luni, compania a publicat şi un al treilea update de securitate.


În contextul unei presiuni crescute asupra securităţii informatice, CEO-ul Microsoft, Satya Nadella, a declarat anul trecut că securitatea cibernetică devine o prioritate absolută, după ce un raport guvernamental american a criticat modul în care compania a gestionat o breşă în care au fost compromise conturile de e-mail ale unor oficiali guvernamentali de către hackeri chinezi.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Tot săptămâna trecută, Microsoft a anunţat că nu va mai folosi ingineri din China pentru a sprijini infrastructura cloud destinată Pentagonului, ca răspuns la preocupările legate de riscurile de securitate.

Incidentul actual aminteşte de atacul din 2021, când grupul Hafnium, asociat tot Chinei, a exploatat vulnerabilităţi din Microsoft Exchange Server, compromiţând mii de servere de e-mail din întreaga lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Energocom: Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească

Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească. Datele Energocom relevă că, în perioada 13–21 iulie, prețul a crescut de la 51,35...

MAE al Franței cere Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Franței a cerut Rusiei să își retragă trupele de pe teritoriul R. Moldova, cu ocazia împlinirii a 34 de...

Câți cetățeni străini dețin permis de ședere temporară în Moldova în scopul studiilor

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) reamintește candidaților străini necesitatea obținerii unui permis de ședere temporară în țară pe durata studiilor. Conform informațiilor furnizate de...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.