StiripesurseExterneMigranții din Grecia sunt judecați pentru un protest transformat în confruntări...

Migranții din Grecia sunt judecați pentru un protest transformat în confruntări violente – VIDEO

Publicat:

Aproximativ o sută de solicitanţi de azil, în majoritate afgani, au compărut joi în faţa unui tribunal de pe insula elenă Lesbos, în urma unui protest faţă de condiţiile de trai în taberele suprapopulate, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ei sunt judecaţi pentru că, în aprilie 2018, au ocupat o piaţă din Mytiline, principalul oraş de la insulă, unde s-au instalat în semn de protest.

Citește și: UE pregătește la Sibiu perioada post-Brexit și negocierile pentru posturile cheie

Adunarea a fost atacată de militanţi de extremă dreapta, care au aruncat asupra lor cu pietre şi rachete de semnalizare, şi au provocat confruntări care au determinat intervenţia poliţiei.
‘Nu am făcut nimic. Am fost atacaţi de extremişti. Suntem nevinovaţi’, a declarat pentru AFP unul din inculpaţi, Hadisse Hosseini, un refugiat afgan.

Dintre agresori, 26 au fost identificaţi de poliţie şi urmează să compară în faţa justiţiei la o dată care nu a fost încă stabilită.


Grecia găzduieşte în prezent peste 70.000 de refugiaţi, dintre care aproape 15.000 se află pe insulele din Marea Egee.

Citește și: Fostul președinte al Braziliei va fi din nou arestat

Prin cele aproape 9.000 de sosiri de la începutul anului, numărul refugiaţilor a crescut din nou în Grecia, după scăderile înregistrate în 2017 şi 2018.

Situaţia este explozivă mai ales pe insulele Lesbos şi Samos, unde taberele de refugiaţi sunt suprapopulate.

Pe Lesbos, cei în jur de 7.000 de migranţi depăşesc numeric de 2,5 ori populaţia locală. Pe insula Samos, migranţii sunt deja de şase ori mai numeroşi decât localnicii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.