Mihai Isac: Faptul că astăzi în R.Moldova se poate vorbi liber este datorită sprijinului pe care România îl acordă zi de zi

Publicat:

Mihai Isac: Faptul că astăzi în R.Moldova se poate vorbi liber este datorită sprijinului pe care România îl acordă zi de zi

Modificarea legislației astfel încât România să poată trimite trupe în străinătate pentru a-și proteja cetățenii este o decizie binevenită a autorităților de la București și reprezintă o responsabilitate a statului român față de cetățenii săi aflați în afara granițelor. Opinia aparține analistului politic, Mihai Isac, și a fost expusă în cadrul dezbaterii publice „Cum își apără Rusia și România cetățenii din afara hotarelor”, organizată de Agenția de presă IPN.

Potrivit expertului, modificările legislative propuse sunt încă în proces de consultări, iar dacă această lege va fi aprobată, de sprijin militar din partea României, la necesitate, ar putea beneficia și cetățenii români din Republica Moldova, în condițiile legii și ale tratatelor internaționale la care România este parte.


Citește și : Interesele comune ale Iranului şi Israelului

Un proiect de modificare a Legii apărării naționale din România prevede posibilitatea ca Bucureștiul să poată trimite trupe în străinătate pentru protejarea cetățenilor români. Potrivit expertului Mihai Isac, documentul supus dezbaterilor publice în România vine să răspundă noilor realități geopolitice.

„Este o chestiune care ține de responsabilitatea statului român față de cetățenii proprii. România nu va acționa niciodată fără acordul unui anumit stat. România cu 20 de ani în urmă a fost traumatizată de incidentul răpirii jurnaliștilor români în Irak. Era perioada 2005-2006. Acest incident a arătat vulnerabilitatea cetățenilor români care se află în diferite zone de conflict. România are acum un număr mare de cetățeni în afara granițelor. În primul rând, în Republica Moldova și în regiunile din fostul Regat, care se află acum în Ucraina. România apără în permanență cetățenii români din Republica Moldova, faptul că astăzi în Republica Moldova se poate vorbi liber, fără frica de cizma armatei ruse, este tot datorită sprijinului pe care România îl acordă zi de zi Republicii Moldova. Drumul Republicii Moldova spre lumea civilizată trece prin România. Interconectarea energetică, implementată în această perioadă, este iar o dovadă a sprijinului dat de România”, a spus analistul politic Mihai Isac.

Expertul mai spune că mulți dintre cetățenii României sunt stabiliți în zone de conflict, iar autoritățile de la București sunt obligate să le asigure securitatea.

„Vedem plecarea din motive economice a cetățenilor români în afara țării. De obicei, în Uniunea Europeană. Dar, datorită faptului că România are o populație bine pregătită, avem cetățeni români care lucrează în multe zone care pot fi cuprinse de conflict. Avem cetățeni români care lucrează în statele din Golf, unde vedem că se pot întâmpla incidente teroriste. Avem cetățeni români care lucrează în diferite zone din Africa. Această nouă realitatea a impus autorităților de la București necesitatea adoptării acestui tip de legislație, care este o responsabilitate a statului român față de cetățenii proprii”, a explicat Mihai Isac.

Expertul spune că, în calitate de stat membru NATO, România nu poate ataca Republica Moldova, însă o poate sprijini în eventualitatea unei agresiuni militare din partea Federației Ruse. Mihai Isac spune că întreaga clasă politică de la București agreează susținerea necondiționată a Republicii Moldova.

„Vedem mediul complicat din Republica Moldova și e bine că se ridică această problemă la nivelul societății civile, despre cum ar acționa România în momentul în care Republica Moldova ar fi pusă în fața unui pericol militar, în sensul apropierii tancurilor rusești de Nistru. Este un scenariu pe care trebuie să-l analizăm pentru a răspunde îngrijorării care există în societate. România va acționa în tandem cu alți parteneri.

Citește și : Maia Sandu salută decizia CC: ‘Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun’

Dacă ne uităm la toate declarațiile autorităților de la București, menținerea stabilității și a cursului european al Republicii Moldova este considerat obiectiv principal al politicii externe românești. Indiferent dacă la guvernare a fost premierul Ciucă de la liberali sau Ciolacu de la PSD, sprijinul pentru Republica Moldova nu a făcut decât să crească. Așa cum este normal, având în vedere că majoritatea populației este de origine etnică română și avem istoria comună. Iar modul în care România va răspunde amenințărilor la adresa Republicii Moldova nu trebuie să mire pe nimeni. România deja răspunde amenințărilor prin sprijinul economic și politic acordat”, a mai spus expertul.

Dezbaterea publică la tema „Cum își apără Rusia și România cetățenii din afara hotarelor” este ediția a 304-a din ciclul de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Acțiunea are loc cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Primăria le cere locuitorilor Capitalei să NU văruiască arborii

Primăria le cere locuitorilor Capitalei să NU văruiască arborii Primăria Municipiului Chișinău îndeamnă cetățenii orașului să evite văruirea copacilor și a bordurilor, în contextul curățeniei...

Incendiu devastator la Căușeni. Cinci echipaje au intervenit

Incendiu devastator la Căușeni. Cinci echipaje au intervenit Un incendiu devastator s-a produs, în această după amiază la Căușeni. Pompierii au fost solicitați să intervină...

Jurnalistul american Tucker Carlson îl ridică în slăvi pe propagandistul Dughin

Jurnalistul american Tucker Carlson îl ridică în slăvi pe propagandistul Dughin Propagandistul american Tucker Carlson a publicat un interviu cu filosoful rus Aleksandr Dughin, care...

Valeriu Ghilețchi, unul din cei opt candidați la funcția de președinte al Comisiei Europene

Valeriu Ghilețchi, unul din cei opt candidați la funcția de președinte al Comisiei Europene Opt candidați la funcția de președinte al Comisiei Europene (CE) au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.