Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut astăzi o întrevedere cu Beate Meinl-Reisinger, ministra federală pentru afaceri europene și internaționale a Republicii Austria, aflată în prima sa vizită oficială în Republica Moldova de la preluarea mandatului.
În cadrul discuțiilor, oficialii au reconfirmat parteneriatul și prietenia dintre cele două state, precum și sprijinul constant al Austriei pentru procesul de integrare europeană al Republicii Moldova.
„Austria este un partener-cheie în modernizarea țării noastre”, a declarat Mihai Popșoi, subliniind angajamentul comun pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale și promovarea reformelor în diverse domenii.












