Mii de israelieni au protestat împotriva planurilor de anexare a unor părţi din Cisiordania

Publicat:

Mii de israelieni au demonstrat sâmbătă împotriva planului premierului Benjamin Netanyahu de a extinde suveranitatea asupra unor părţi din Cisiordania ocupată, informează Reuters şi dpa, scrie agerpres.

Protestând cu măşti pe faţă şi păstrând distanţa, în virtutea noilor restricţii legate de coronavirus, demonstranţii au purtat pancarte pe care scria “nu anexării, nu ocupaţiei, da păcii şi democraţiei”, ”vieţile palestiniene contează” sau ”nu redaţi măreţia Apartheidului”.


Citește și : De la Londra la Sydney, mii de oameni au ieşit în stradă pentru a pune capăt rasismului

Peste 30 de partide şi organizaţii neguvernamentale au lansat apelul pentru această demonstraţie. Potrivit organizatorilor, numărul participanţilor a fost de mii, în timp ce poliţia nu a dat o estimare oficială.

Printre vorbitori s-a numărat senatorul american Bernie Sanders, care s-a adresat mulţimii prin video. El s-a declarat mulţumit că atât de multe persoane, atât evrei cât şi arabi, au manifestat pentru pace, dreptate şi democraţie, conform ziarului Haaretz, citat de dpa.

Guvernul Israelului intenţionează să anexeze coloniile israeliene şi Valea Iordanului din Cisiordania, în conformitate cu planul de pace pentru Orientul Mijlociu al preşedintelui SUA, Donald Trump, lansat la sfârşitul lunii ianuarie.

Citește și : Italia speră că statele membre UE vor redeschide graniţele pentru cetăţenii ei pe 15 iunie

Acest plan, care prevede suveranitatea israeliană asupra a peste 30% din Cisiordania ocupată, a fost amplu criticat, iar palestinienii l-au respins de teamă că va recunoaşte pretenţiile Israelului asupra părţilor din Cisiordania pe care ei le doresc pentru un viitor stat.

Armata israeliană se pregăteşte deja pentru posibile tulburări în Teritoriile palestiniene. Ca răspuns la plan,
preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anunţat luna trecută suspendarea tuturor acordurilor cu Israelul şi Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.