StiripesurseDiasporaMii de persoane protestează la Chişinău după arestarea procurorului general Alexandru...

Mii de persoane protestează la Chişinău după arestarea procurorului general Alexandru Stoianoglo

Publicat:

Mii de persoane s-au adunat duminică la Chişinău în faţa parlamentului Republicii Moldova, la o manifestaţie organizată de opoziţie pentru a protesta faţă de arestarea procurorului general Alexandru Stoianoglo, acuzat de autorităţi pentru corupţie, abuz de putere şi alte delicte, acuzaţii pe care opoziţia le consideră motivate politic, relatează agenţia EFE şi presa de peste Prut, potrivit agerpres

“Lupta cu corupţia nu înseamnă lupta cu Procurorul General. Ei pur şi simplu vor procurorul lor de buzunar”, a declarat liderul partidului comuniştilor (PCRM), fostul preşedinte Vladimir Voronin, citat de Unimedia.

Citește și : Rușii organizează excursii de vaccinare în Serbia pentru a putea beneficia de Pfizer şi de AstraZeneca

”Din tot Guvernul, doar 3 mai au câte ceva experienţă de lucru, restul sunt veniţi de prin ONG-uri, idee nu au ce trebuie să facă de fapt. Iată cum aleargă ambulanţele, aşa toată ziua. Această guvernare a scăpat toate lucrurile de sub control. Oamenii mor”, a adăugat fostul preşedinte prorus, cu referire la pandemie şi la guvernul instalat după câştigarea alegerilor legislative din luna iulie de către formaţiunea preşedintei proeuropene Maia Sandu, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS).

Procurorul general Alexandru Stoianoglo a fost arestat marţi şi suspendat din funcţie. Preşedinta Maia Sandu, care de când a venit la putere dorea înlăturarea acestuia, a declarat după arestarea lui că nimeni nu este deasupra legii şi a promis pedepse severe pentru corupţi.


Participanţii la protestul de duminică au adoptat o rezoluţie în care condamnă, printre altele, “justiţia televizată”, ”revenirea la metodele şi instrumentele regimului Plahotniuc, cu aceleaşi persoane compromise care slujeau interesului oligarhic”, ”subminarea absolută a principiilor universale ale statului de drept şi ale normelor constituţionale”. Ei au cerut în textul rezoluţiei ”încetarea derapajelor anticonstituţionale şi de degradare a statului de drept” şi ”eliminarea controlului politic asupra justiţiei şi sistemului procuraturii”, precum şi reintalarea în funcţie a procurorului general Alexandru Stoianoglo.

După reţinerea sa pe 5 octombrie, acesta a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. El consideră că arestarea sa este o răzbunare din partea Maiei Sandu şi că acţiunile acesteia readuc Republica Moldova în situaţia unui ”stat capturat”.

Cu o zi înainte de reţinere el a făcut publice secvenţe din corespondenţa fostului şef al procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, şi înalţi funcţionari, printre care şi consilierul Maiei Sandu, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile. Potrivit acestora, fostul şef al Procuraturii anticorupţie, Viorel Morari, a consultat guvernarea PAS din 2019. Mai mult, Stoianoglo spune că a fost presat să abandoneze un episod important din “furtul miliardului”, fiind vorba despre tranzacţiile ce vizează Victoriabank.

Citește și : Libanul a rămas sâmbătă fără energie electrică la nivel naţional din cauza lipsei de carburanţi

Războiul dintre Stoianoglo şi noua guvernare a luat amploare imediat după alegerile parlamentare. Noul ministru al Justiţiei a elaborat şi prezentat un proiect de lege, după mai multe solicitări către Procurorul General de a-şi da demisia din funcţie, lucru care nu s-a întâmplat. Modificările au stabilit mai mulţi paşi, printre care evaluarea şi demiterea acestuia, dar şi suspendarea din funcţie, dacă este urmărit penal.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.