StiripesurseDiasporaMii de susţinători ai opoziţiei din Belarus au continuat luni seara...

Mii de susţinători ai opoziţiei din Belarus au continuat luni seara protestele la Minsk

Publicat:

Mii de susţinători ai opoziţiei din Belarus s-au adunat luni seară pentru o nouă manifestaţie, după o zi tensionată în care preşedintele Aleksandr Lukaşenko a fost întrerupt şi huiduit în timpul discursului de la Uzina de Automobile din Minsk (MAZ), transmite marţi AFP, potrivit agerpres.

Cel puţin 5.000 de oameni au demonstrat luni seara în capitală, strigându-i “Pleacă!”şefului statului Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994 şi reales pentru un al şaselea mandat cu 80% din voturi la alegerile prezidenţiale extrem de contestate din 9 august.

Citește și : Lukaşenko, dispus să-şi transfere prerogativele după adoptarea unei noi Constituţii în cadrul unui referendum

Manifestanţii adunaţi luni seară au scandat şi numele unor “prizonieri politici” în faţa unuia din centrele de detenţie din capitală, cerând eliberarea lor.

De asemenea, aceştia şi-au exprimat susţinerea pentru Pavel Latuchko, fost ministru al culturii şi director al Teatrului Academic de Stat, demis luni pentru că a cerut public noi alegeri şi demisia preşedintelui Lukaşenko. Potrivit presei din Belarus, mai mulţi membri din echipa sa de la teatru şi-au dat demisia în semn de solidaritate.


Opoziţia, care a organizat duminică cea mai mare manifestaţie de protest din istoria ţării, la care au participat peste 100.000 de persoane, denunţă fraude masive şi cere ca puterea să fie transferată liderului său Svetlana Tihanovskaia, refugiată în Lituania şi care luni a declarat este pregătită să “îşi asume responsabilitatea”.

Citește și : Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I se află în Emiratele Arabe Unite din 3 august

Sprijinul pentru solicitările opoziţiei s-a înmulţit pe tot parcursul zilei de luni, în special prin greve în mai multe companii şi în sectoare industriale vitale pentru economia ţării.

“Facem apel la toate colectivele muncitorilor să se alăture grevei pe termen nelimitat care solicită demisia lui Aleksandr Lukaşenko”, a îndemnat echipa de campanie a Svetlanei Tihanovskaia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.