StiripesurseDiasporaMilioane de femei din întreaga lume au mărşăluit pentru al treilea...

Milioane de femei din întreaga lume au mărşăluit pentru al treilea an consecutiv

Publicat:

Femeile au mărşăluit în sute de oraşe din SUA şi din alte ţări sâmbătă pentru a aniversa demonstraţiile care au adunat milioane de protestatari pe străzi la o zi după ceremonia de învestire a preşedintelui american Donald Trump în ianuarie 2017, scrie Reuters, potrivit News.ro .

Marşul Femeilor, o organizaţie non-profit americană care s-a format după protestul iniţial din Washington a organizat din nou principala demonstraţie din Washington, alte sute de marşuri având loc în alte oraşe.

Citește și : Summit Trump – Kim. Locul celei de-a doua întâlniri a fost stabilit

March On, o altă organizaţie similară a coordonat sute de marşuri în oraşe precum Boston, Houston, Baltimore şi Denver.

Liderii ambelor grupări au declarat că vor folosi evenimentele din acest an pentru a susţine creşterea salariului minim, a accesului la metodele de contracepţie precum şi dreptul la vot, printre altele. Astfel, se doreşte mobilizarea femeilor pentru alegerile din 2020, Trump fiind aşteptat să fie candidatul din partea Partidului Republican.


„Există o concentrare masivă pe alegerile din 2020”, a declarat Natalie Sanchez de la March On, organizaţie care a coordonat Marşul Femeilor din Boston în 2017.

Sarah Sportman, o arheoloagă în vârstă de 40 de ani din Conneticut, a declarat că a venit la Washington pentru a protesta faţă de mandatul lui Trump şi să mărşăluiască pentru protejarea mediului şi a drepturilor imigranţilor.

„Nu îmi place direcţia pe care o ia ţara noastră şi cred că putem face mai bine de atât”, a afirmat ea.

Activiştii susţin că marşurile reprezintă şi o oportunitate de a celebra progresele făcute în alegerile din 2018, acesta fiind anul în care au fost alese cele mai multe femei în Congres. Printre femeile proaspăt alese – majoritatea fiind democrate – se numără şi femei musulmane precum şi prima femeie de culoare care îşi reprezintă statul în New England.

Însă, pe măsură ce mişcarea politică a crescut de la marşul din 2017, au apărut şi diviziunile.

În unele oraşe, precum New York sau Washington, au avut loc mai multe marşuri din cauza criticilor conform cărora unele dintre femeile care conduc aceste organizaţii sunt antisemite, lucru negat de ele.

Citește și : BUDAPESTA: Câteva mii de persoane au protestat faţă de politicile Guvernului Viktor Orban

Marşurile au fost criticate şi pentru că nu sunt primitoare pentru femeile conservatoare, multe dintre ele susţinându-l pe Trump şi fiind împotriva dreptului la avort. Vineri a avut loc „Marşul pentru viaţă” la care a participat vicepreşedintele Mike Pence şi care a fost susţinut şi de Donald Trump.

Liderii Marşului Femeilor şi March On susţin că există un rol pentru toată lumea.

„Suntem toţi parte din aceeaşi mişcare, indiferent de diviziunile sau dramele care au loc”, a declarat Sanchez.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.