StiripesurseDiasporaMilos Zeman le-a mulţumit susţinătorilor săi pentru noul mandat de președinte

Milos Zeman le-a mulţumit susţinătorilor săi pentru noul mandat de președinte

Publicat:

Preşedintele ceh Milos Zeman le-a mulţumit susţinătorilor săi pentru ‘ultima victorie politică’, după câştigarea unui nou mandat de cinci ani în urma celui de-al doilea tur al alegerilor pentru funcţia supremă în stat, transmite dpa.

Zeman, 73 de ani, a obţinut o victorie strânsă în faţa independentului Jiri Drahos, 68 de ani, academician şi nou intrat în politică, potrivit agerpres.

În favoarea preşedintelui în funcţie au votat 51,5% dintre alegători, în timp ce pentru contracandidatul său s-au pronunţat 48,5% dintre electori, conform rezultatelor anunţate de televiziunea publică, după numărarea a 99% din buletinele de vot.

Citește și : Milos Zeman reales ca președinte al Cehiei

Zeman câştigase şi primul tur de scrutin, cu 38,6% din opţiuni, dar susţinerea anunţată faţă de Drahos de cinci dintre cei opt candidaţi eliminaţi a alimentat speculaţiile că fostul preşedinte al Academiei de Ştiinţe l-ar putea învinge pe mult mai experimentatul său rival.


Mulţi observatori au văzut în acest duel o luptă între un candidat proeuropean, în persoana lui Drahos, şi unul prorus, preşedintele Zeman, care a făcut campanie pe o platformă antiimigraţie, deşi ţara sa nu a primit anul trecut decât 172 de refugiaţi.

‘Aceasta este ultima mea victorie politică’, a declarat Zeman la postul naţional de televiziune după anunţarea rezultatelor, mulţumindu-le susţinătorilor şi semnalând astfel că se va retrage din politică după noul mandat.

La rândul său, Jiri Drahos l-a felicitat pe învingător şi a afirmat că nu ieşi din viaţa publică. ‘Nu am câştigat, dar nici nu am pierdut’, le-a spus el alegătorilor care l-au votat, chemându-i să facă în continuare presiuni pentru schimbări în viaţa politică.

Rata de participare la vot în turul secund a fost de 66,6% din cele 8,4 milioane de alegători înscrişi pe liste, marcând o creştere faţă de scrutinul din 2013, a indicat agenţia naţională de statistică, CSU.

Preşedintele Cehiei are prerogative limitate, dar numeşte un mare număr de responsabili de rang înalt şi are un rol crucial în procesul de numire a unui nou guvern, situaţie prin care trece ţara în prezent.

Şeful statului este şi un influent lider de opinie şi îşi reprezintă ţara pe plan extern, un rol pe care Zeman l-a folosit pentru a intensifica relaţiile cu Rusia şi China, consacrând mai puţin timp aliaţilor occidentali ai Cehiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.