StiripesursePoliticăMinisterul Culturii, despre blocul locativ care se construiește în centrul capitalei,...

Ministerul Culturii, despre blocul locativ care se construiește în centrul capitalei, fără acte: ‘Nu corespunde realității!’

Publicat:

Ministerul Culturii a anunțat că, în cazul imobilului de pe strada Arhanghel Mihail din municipiul Chișinău, informația afișată pe panoul de șantier, potrivit căreia lucrările s-ar desfășura „conform avizului Ministerului Culturii”, este „falsă și nu corespunde realității”. ZdG a scris anterior că un bloc locativ este ridicat în centrul istoric al orașului, pe un teren care aparține Primăriei, fără ca autoritățile să fi emis acte permisive. 

Potrivit unui comunicat de presă emis de instituție joi, 2 aprilie, la câteva ore după publicarea articolului de către ZdG, nici Ministerul, și nici o altă instituție din subordine, nu a emis aviz pentru faza de proiect de execuție pentru acest obiectiv.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Autoritățile au subliniat că, anterior, în 2018 și 2019, au fost emise „avize exclusiv pentru etapa de schiță de proiect” de către fostul Minister al Educației, Culturii și Cercetării, care aveau un termen de valabilitate de 3 ani și care „nu oferă dreptul de executare a lucrărilor de construcție”.

„Pentru continuarea procedurilor legale era necesară elaborarea proiectului de execuție și prezentarea acestuia spre examinare și avizare Consiliului Național al Monumentelor Istorice, înainte de solicitarea autorizației de construire, lucru care de atunci nu s-a întâmplat. Menționăm că Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor s-a autosesizat în legătură cu posibilele încălcări admise și desfășoară acțiuni procesuale de investigare a legalității executării lucrărilor de construire la obiectivul dat, fiind inițiat un proces contravențional.


În acest context, facem apel către dezvoltatori să nu folosească, fără temei, numele Ministerului Culturii pe panourile lor informative și să nu facă uz de informații eronate despre lucrările pe care le desfășoară prin prezentarea unor date eronate, false, incomplete sau neconforme cu realitatea. Informarea publicului trebuie să fie corectă, transparentă și în strictă conformitate cu actele emise oficial”, se menționează în comunicatul de presă.

Panoul informativ de șantier, care ar trebui să indice cine construiește și ce anume se edifică, a fost instalat abia în timpul celei de-a doua vizite a echipei Ziarul de Gardă la fața locului, la peste o lună de la începerea lucrărilor. Compania care a inițiat construcția, „NG-INVEST” SRL, a fost implicată și anterior în scandaluri imobiliare. Ministerul Culturii a acuzat Primăria Chișinău că ar favoriza firma și că ar „simula procesele de judecată” în litigiile cu aceasta.

Conform datelor indicate pe acesta, dezvoltatorii invocă faptul că lucrările au demarat în baza unui „aviz de la Ministerul Culturii” și a unui oarecare „certificat constatator” din 2023.

Conform datelor deschise analizate de ZdG, dezvoltatorii blocului au un aviz de la fostul Minister al Educației, Culturii și Cercetării, emis în 2019, prin care s-a aprobat proiectul unui „bloc locativ S+P+6E+ER cu parcare auto subterană și spații de oficii la parter și etaj 1”.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

„NG-INVEST” SRL a fost fondată de fiul unui fost judecător al Curții Supreme de Justiție. În proiectul inițiat fără acte permisive, arhitect-șef figurează Victor Grozavu, fiul fostului viceprimar al municipiului Chișinău, Nistor Grozavu, vizat în mai multe scandaluri publice, și al funcționarei din cadrul Primăriei, Maria Grozavu, șefă de secție în cadrul Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare.

În decembrie 2025, Ministerul Culturii a anunțat despre „o situație gravă”, precizând că „NG-Invest” SRL a demolat două monumente istorice din centrul orașului, iar în locul acestora au fost construite blocuri locative cu un număr mai mare de etaje decât cel permis.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.