StiripesurseȘtirile zileiMinisterul Energiei: Fiecare kilowatt economisit înseamnă mai puțină presiune asupra sistemului

Ministerul Energiei: Fiecare kilowatt economisit înseamnă mai puțină presiune asupra sistemului

Publicat:

Astăzi marcăm Ora Pământului într-un context diferit, precizează factorii responsabili din cadrul Ministerului energiei.

Citește și: Au transmis la dezmembrare automobile admise temporar pe teritoriul țării

În această perioadă, remarcă specialiștii, sistemul electroenergetic al Republicii Moldova trece printr-o etapă de presiune, dar și adaptare continuă.

„În aceste momente, înțelegem mai clar ca oricând că energia nu este doar o resursă economică. Este despre siguranță, stabilitate și despre modul în care ne raportăm la mediul în care trăim. Criza energetică provocată de războiul din Iran, dar şi atacurile Rusiei asupra infrastructurii critice din Ucraina, ne-au arătat cât de vulnerabile pot fi sistemele tradiționale și cât de important este să accelerăm tranziția către surse curate, locale și sustenabile”, se menționează în nota instituției.

În această ordine de idei, securitatea energetică și protecția mediului merg mână în mână, iar Republica Moldova face pași concreți în această direcție în ultimii ani.


Autoritățile pun accent pe diversificarea surselor de energie și reducerea dependențele riscante, pe investiții în energie regenerabilă și eficiență energetică, consolidarea interconectării  cu piața europeană și încurajarea unui consum responsabil de energie.

„Fiecare kilowatt economisit înseamnă mai puțină presiune asupra sistemului și un impact mai mic asupra mediului. În această perioadă dificilă pentru sectorul electroenergetic, fiecare gest contează. Alegerea de a consuma responsabil nu este doar un act economic, ci și unul de respect față de Pământ”, se mai menționează în nota instituției.

Guvernul îndeamnă cetățenii să stingă lumina astăzi, 28 martie, între orele 20:30 și 21:30, pentru a marca „Ora Pământului”. În acest interval, luminile din clădirea Executivului vor fi deconectate, în semn de solidaritate cu eforturile globale de protejare a mediului.

Mișcarea „Ora Pământului” este un eveniment internațional organizat anual, în ultima sâmbătă a lunii martie. Milioane de persoane și instituții, în numeroase orașe și țări din lume, sting lumina timp de o oră pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice și a economisirii energiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

Parlamentul decide învestirea Guvernului Tofan

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în...

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.