StiripesursePoliticăMinistra Finanțelor, vizită de lucru la Glodeni

Ministra Finanțelor, vizită de lucru la Glodeni

Publicat:

În cadrul vizitei de lucru la Glodeni, ministra Finanțelor, Victoria Belous, a avut o întrevedere cu reprezentanții mediului de afaceri din raion, în cadrul căreia au fost abordate provocările curente și soluțiile necesare pentru susținerea activității antreprenoriale în regiune.

Discuțiile s-au axat pe dificultățile întâmpinate de antreprenori, noile ajustări legislative în domeniul fiscal și vamal – menite să reducă birocrația și să stimuleze activitatea antreprenorială, precum și pe mecanismele de sprijin disponibile la nivel guvernamental, potrivit provincial.md.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Ministra Victoria Belous a exprimat recunoștință agenților economici pentru contribuția adusă la dezvoltarea economică: „Vreau să mulțumesc fiecărui antreprenor în parte – încasările bugetare depășesc așteptările noastre, ceea ce înseamnă că activitatea economică funcționează. Vom continua să susținem mediul de business și să construim un mediu favorabil dezvoltării”.

Totodată, ministra a informat că, în contextul sprijinirii turismului rural, Ministerul Finanțelor va lansa în curând proiectul regulamentului privind mecanismul de implementarea a tichetelor de vacanță. Totodată, a reiterat angajamentul Ministerului Finanțelor de a susține antreprenorii prin politici publice clare și eficiente.


Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

În cadrul vizitei, ministra Finanțelor a vizitat compania Fernuci SRL din satul Ciuciulea – un exemplu de investiție de succes născută din colaborarea dintre antreprenori din Austria și Moldova. Înființată în 2011, compania a dezvoltat o livadă modernă de nuci, în parteneriat cu experți francezi, ajungând astăzi la 115 hectare și peste 26 mii de arbori din soiuri premium. Datorită standardelor de calitate aplicate, compania exportă miez de nucă pe piețele din Austria, Franța, Germani, Italia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experiment fără precedent. Un rinichi a fost transportat cu dronă în timp record

După probele de sânge și medicamente, vor fi transportate și organele pentru transplant cu drona? Un experiment fără precedent a fost realizat în Loroux-Bottereau...

Școala cu internat unde Paris Hilton susține că a fost abuzată în adolescență va fi închisă

Statul Utah din SUA a revocat licența unui internat unde vedeta Paris Hilton a declarat că a fost abuzată în adolescență, susținând că școala...

UE pregătește noi finanțări și stimulente pentru mașini electrice, pompe de căldură și industrie verde

UE intenţionează să introducă o serie de politici şi scheme de finanţare pentru a electrifica o parte mai mare a economiei şi pentru reducerea...

China a testat cu succes o rachetă reutilizabilă

China a efectuat pentru prima oară cu succes un test cu o rachetă reutilizabilă. Aceasta a aterizat în siguranță, marcând un progres major pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.