StiripesurseDiasporaMiniştrii Apărării din UE participă la simularea unui război cibernetic

Miniştrii Apărării din UE participă la simularea unui război cibernetic

Publicat:

Miniştrii apărării din Uniunea Europeană participă joi, în premieră, la o simulare de război cibernetic menit să pună la încercare capacitatea blocului de a reacţiona la un potenţial atac al hackerilor împotriva uneia din misiunile sale militare din străinătate, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Scenariul fictiv presupune sabotarea misiunii navale a UE din Marea Mediterană de către nişte hackeri care blochează facilităţile terestre de comandă ale misiunii şi lansează o campanie în social media pentru a discredita operaţiunile Uniunii şi a genera proteste. Scenariul mai cere ca fiecare dintre miniştrii apărării din bloc să încerce să pună capăt crizei, pe parcursul celor 90 de minute ale exerciţiului care are loc în spatele uşilor închise la Tallinn, capitala Estoniei, care deţine preşedinţia semestrială prin rotaţie a UE.

“Dorim să le arătăm miniştrilor ce impact au campaniile din spaţiul cibernetic”, a declarat Tanel Sepp, director adjunct pentru planificare informatică în Ministerul Apărării eston. “Cibernetica a devenit un instrument convenţional în războiul modern”, a menţionat Sepp, unul dintre organizatorii exerciţiului denumit “EU CYBRID 2017”, în referire la combinaţia de tehnici de război cibernetic şi hibrid pe care o propune.

Citeşte şi: IRMA este CATASTROFALĂ. Românii DISPĂRUŢI în PARADISUL PIERDUT sunt teferi – FOTO/VIDEO

Simularea are loc în contextul în care în acest an o serie de atacuri informatice la nivel global au afectat la un nivel fără precedent operaţiunile unor companii multinaţionale, transporturile şi serviciile publice, iar acum guvernele caută metode de a-i opri pe hackeri să blocheze funcţionarea unor elemente critice ale infrastructurii sau ale reţelelor corporatiste şi guvernamentale.


Securitatea cibernetică este una din priorităţile preşedinţiei estone a UE, fosta republică sovietică baltică fiind preocupată mai ales de Rusia, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014. În 2007, Estonia a fost ţinta unor atacuri informatice asupra unor site-uri de internet particulare şi guvernamentale care au înregistrat un vârf după decizia autorităţilor de a muta o statuie din epoca sovietică dintr-o piaţă din Tallinn, ceea ce a generat proteste de stradă ale etnicilor ruşi şi o dispută diplomatică cu Moscova.

Estonia este una din cele mai avansate ţări ale lumii în ce priveşte utilizarea internetului, 95% din serviciile guvernamentale se desfăşoară online şi a înfiinţat un comandament cibernetic separat în cadrul forţelor sale armate.

Anul trecut, NATO a recunoscut ciberspaţiul ca domeniu militar şi a declarat atacurile de acest gen drept suficient de grave pentru a declanşa clauza de apărare colectivă a Alianţei. În ce o priveşte, Uniunea Europeană şi-a intensificat schimbul de informaţii la nivel guvernamental şi se pregăteşte să prezinte un nou plan de apărare cibernetică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.