StiripesurseDiasporaMiniştrii conservatori din Austria vor demisiona în cazul în care cancelarul...

Miniştrii conservatori din Austria vor demisiona în cazul în care cancelarul Sebastian Kurz va fi destituit

Publicat:

Miniştrii din Partidul Poporului din Austria (ÖVP, conservator) au anunţat joi că vor demisiona în cazul în care cancelarul Sebastian Kurz va fi destituit, după ce acesta din urmă a fost plasat sub investigaţie sub bănuiala de dare de mită, transmite Reuters, potrivit agerpres.

”Va exista o participare a ÖVP la acest guvern numai dacă Sebastian Kurz se află la conducerea sa”, au afirmat miniştrii ÖVP într-o declaraţie.

Citește și : Preşedintele parlamentului ucrainean a fost DEMIS după ce s-a certat cu Zelenski

Anterior, Verzii, partenerii conservatorilor la guvernare, au pus sub semnul întrebării capacitatea cancelarului Sebastian Kurz de a mai rămâne în funcţie şi au anunţat că au invitat alte partide parlamentare la consultări pentru a discuta paşii următori.

Principalele trei partide de opoziţie i-au cerut lui Kurz să demisioneze în lumina anchetei procurorilor, deşi nu toate doresc alegeri anticipate.


Procurorii austrieci au anunţat miercuri că l-au plasat sub anchetă pe Sebastian Kurz, împreună cu alte nouă persoane, sub bănuiala de abuz de încredere, corupţie şi mită, cu diferite grade de implicare. Cancelarul a negat orice nereguli.

Există suspiciunea că, începând din 2016 când Sebastian Kurz încerca să preia şefia ÖVP, Ministerul de Finanţe, aflat sub conducerea conservatorilor, a plătit pentru sondaje şi acoperire favorabile tânărului politician într-un cotidian.

Citește și : Eurodeputaţii cer crearea unei capacităţi comune de apărare cibernetică în UE

Kurz este investigat sub suspiciunea de sperjur într-un dosar separat, în care de asemenea neagă că ar fi comis nereguli.

Sebastian Kurz afirmă că nu va demisiona, dar aceste dosare reprezintă o încercare politică majoră pentru el, după ce scăpase relativ neatins din scandalul unei înregistrări video compromiţătoare din 2019 care a pus capăt coaliţiei sale cu Partidul Libertăţii, de extremă dreapta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.