Miniştrii de externe iranian şi saudit s-au întâlnit la Beijing pentru a continua reconcilierea între Teheran şi Riad

Publicat:

Miniştrii de externe iranian şi saudit s-au întâlnit joi la Beijing pentru a pune în aplicare normalizarea relaţiilor între cele două puteri din Orientul Mijlociu, după ani de puternice tensiuni, transmite AFP, citând un comunicat al Teheranului, scrie şi agerpres.

Ministrul iranian Hossein Amir-Abdollahian şi omologul său saudit, prinţul Faysal bin Farhan Al Saud, ‘au negociat şi au făcut schimb de opinii, punând accentul pe reluarea oficială a relaţiilor bilaterale şi măsurile în vederea redeschiderii ambasadelor şi consulatelor celor două state’, a informat Ministerul de Externe de la Teheran.


Citeşte şi: Conceptul de suveranitate economică și industrială a Europei câștigă treptat teren – Black News

Cei doi şefi de diplomaţii ‘au discutat de asemenea chestiuni bilaterale’, a adăugat aceeaşi sursă.

Arabia Saudită sunnită şi Iranul şiit au rupt relaţiile la începutul lui 2016 după atacarea unor misiuni diplomatice saudite de către manifestanţi în Republica islamică în urma executării de către Riad a unui celebru cleric şiit.

Pe acest fond, cele două state au provocat surpriza anunţând la 10 martie că vor să restabilească relaţiile diplomatice în termen de două luni, în urma unor negocieri purtate în secret în China.

Această apropiere ar trebui să le permită Iranului şi Arabiei Saudite redeschiderea ambasadelor lor până la mijlocul lunii mai şi să pună în aplicare acorduri de cooperare economică şi de securitate semnate acum peste 20 de ani.

Ea ar urma să fie sărbătorită oficial cu ocazia vizitei preşedintelui iranian Ebrahim Raisi la Riad, la invitaţia regelui Salman, o deplasare prevăzută după încheierea Ramadanului la finele lui aprilie.

Acest climat de destindere ar putea avea repercusiuni asupra mai multor conflicte regionale, mai ales în Siria şi Yemen, unde cele două părţi sprijină tabere opuse.

Încheierea acordului la Beijing marchează angajamentul în creştere în Orientul Mijlociu al Chinei, percepută până acum ca reticentă în a se implica în dosarele spinoase din regiune.

De altfel, Iranul şi Araba Saudită au mulţumit în martie Chinei ‘pentru a fi găzduit şi sprijinit’ discuţiile între ele.

Cele două ţări au salutat de asemenea rolul de mediere jucat de Irak şi de sultanatul Oman în primăvara lui 2021.

În ce le priveşte, Statele Unite au ‘salutat’ anunţul făcut la 10 martie, subliniind însă că rămâne ‘de văzut dacă Iranul îşi va îndeplini obligaţiile’.

Pentru unii experţi, acest acord ar putea reprezenta o schimbare de paradigmă care să pună sub semnul întrebării dominaţia tradiţională în Orientul Mijlociu a Washingtonului, inamic jurat al Iranului.

Aliat al SUA şi la rândul său inamic al Iranului, Israelul observă cu îngrijorare această apropiere între Riad şi Teheran, care ar putea afecta Acordurile Abraham, procesul de normalizare pe care l-a lansat cu anumite ţări arabe.

În paralel cu negocierile cu Riadul, Teheranul caută să reia legăturile cu celelalte capitale care au redus nivelul relaţiilor diplomatice începând din 2016 pentru a susţine Arabia Saudită.

Citeşte şi: Letonia reintroduce serviciul militar obligatoriu începând de anul viitor

În ultimele luni, Emiratele Arabe Unite şi Kuweitul au reluat relaţiile diplomatice cu Iranul. Procesul este început cu Bahreinul, iar Egiptul ar putea urma.

Marţi, Teheranul a numit un ambasador la Abu Dhabi după aproape opt ani de absenţă şi după ce Emiratele anunţaseră în august trecut trimiterea unu ambasador la Teheran cu voinţa afişată de ‘a întări relaţiile’ cu Iranul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.