StiripesurseExterneMiniștrii Energiei din România și R. Moldova au semnat un memorandum...

Miniștrii Energiei din România și R. Moldova au semnat un memorandum de colaborare energetică

Publicat:

Miniștrii Energiei din România și R. Moldova au semnat un memorandum de colaborare energetică

Memorandumul de înțelegere dintre Guvernul R. Moldova și Guvernul României privind dezvoltarea proiectelor strategice de infrastructură în domeniul energiei a fost semnat astăzi, 11 decembrie, la Chișinău, de miniștrii Energiei Victor Parlicov și omologul său de la București, Sebastian Burduja.

În cadrul ceremoniei de semnare, Victor Parlicov a declarat că Memorandumul este o consfințire a angajamentului politic de ambele părți de a continua colaborarea pentru asigurarea energetică a R. Moldova și de cuplarea sistemului energetic al țării noastre la cel al României, transmite Știri.md.

Citeşte şi: Siegfried Mureșan explică de ce este nevoie de Moldova în UE

„Toate eforturile pe care le depunem sunt orientate spre accelerarea procesului de a deveni parte a sistemului energetic european prin România. Vreau să mulțumesc României pentru sprijinul necondiționat față de R. Moldova pe toate dimensiunile.

România e principalul nostru partener și avocat, iar acest lucru reprezintă pentru noi o mare onoare și bucurie să avem acest angajament politic pe ambele maluri”, a declarat Victor Parlicov.


Ministrul Energie a menționat că Memorandumul se referă la un șir de acțiuni pe care autoritățile de la Chișinău și București le vor întreprinde pentru interconectarea energetică a celor două maluri ale Prutului.

Astfel, în sectorul gazelor naturale, documentul prevede posibilitatea creșterii capacității de transport a gazelor naturale și extinderea gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău prin construcția unei conducte de transport a gazelor – Centura Chișinăului, care ar urma să fie realizat până la sfârșitul anului 2031.

Miniștrii Energiei din România și R. Moldova au semnat un memorandum de colaborare energetică

La rândul său, ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că cele două maluri ale Prutului continuă să pună pietre la temelia punților energetice între R. Moldova și România. Potrivit lui, România a reușit să atingă independența energetică, așa că poate să ajute și R. Moldova.

„Putem să venim în ajutorul fraților noștri din R. Moldova ori de câte ori ne solicitați ajutorul. Și vreau să reiterez acest angajament aici, la Chișinău: oricând veți avea nevoie, noi vă vom fi alături. Și asta o facem dintr-un sentiment de iubire, patriotism și de datorie”, a spus oficialul de la București.

Sebastian Burduja a mai spus că noua linie energetică Suceava-Bălți va fi gata până în anul 2027. Pe lângă asta, Chișinăul și Bucureștiul mai vorbesc despre construcția unei linii electrice, care va lega localitatea Strășeni din R. Moldova de una dintre variantele Gutinaș, Smârdan sau Galați, în funcție de rezultatele investigațiilor pe care le va efectua România.

Burduja a ținut și să-și exprime aprecierea pentru ministrul Victor Parlicov, dându-l drept exemplu de profesionalism.

Citeşte şi: Presa de peste Prut ne dă speranţe! Avem proiectul declarativ pentru începerea demersului de aderare a Moldovei la UE

„Vreau să le spun fraților noștri moldoveni că se pot mândri cu reprezentanții pe care îi au în Guvern. Întotdeauna R. Moldova este data drept exemplu pe energie, reprezentanții voștri sunt la cel mai înalt nivel, iar efortul depus în aceste vremuri complicate pentru noi toți este realmente admirabil.

Miniștrii Energiei din România și R. Moldova au semnat un memorandum de colaborare energetică

Gestul pe care l-am făcut astăzi este unul firesc și am onoarea să-l fac alături de domnul ministru. Sunt convins că Petru Rareș avea dreptate și vom fi iar ce-am fost și mai mult decât atât”, a conchis Sebastian Burduja.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.