StiripesurseȘtirile zileiMiniştrii Transporturilor din Cehia, Germania, Italia, Polonia, România, Ungaria şi Slovacia...

Miniştrii Transporturilor din Cehia, Germania, Italia, Polonia, România, Ungaria şi Slovacia discută normele Euro 7

Publicat:

Miniştrii Transporturilor din Cehia, Germania, Italia, Polonia, România, Ungaria şi Slovacia se întâlnesc luni pentru a discuta schimbările propuse la normele de poluare pentru autovehicule, cunoscute sub denumirea Euro 7, pe fondul unei dispute cu privire la strategia blocului comunitar de tranziţie la vehiculele electrice, transmite Reuters, potrivit agerpres.

“Obiectivul este să facem normele acceptabile pentru industria auto din UE şi clienţii săi. De asemenea, vom discuta recentele acte legislative care influenţează semnificativ sectorul auto şi viitoarea accesibilitate a mobilităţii individuale în UE”, a scris pe Twitter ministrul Transporturilor din Cehia, Martin Kupka.

Citeşte şi: Papa Francisc: ‘Celibatul? Nu sunt încă pregătit să îl revizuiesc’ – Black News

Conform normelor Euro 7, maşinile nu pot emite mai mult de 60 miligrame de oxizi de azot.

Kupka a apreciat că aceste norme reprezintă o ameninţare pentru industria auto din Europa şi ar trebui luate măsuri pentru ca sectorul să-şi menţină competitivitatea în viitor şi capacitatea de a investi. Cu peste 33.000 de angajaţi la trei fabrici, producătorul auto Skoda este unul din cei mai mari angajatori şi exportatori din Cehia. Şi alţi producători auto au uzine în Cehia.


Unii oficiali UE a declarat pentru Reuters că se aşteaptă ca la reuniunea de luni să fie discutată poziţia statelor membre faţă de o lege a UE care ar pune capăt vânzărilor de noi autoturisme cu motoare pe combustie începând din 2035. Principala politică a blocului comunitar destinată să accelereze tranziţia Europei la vehiculele electrice a fost pusă deja pe pauză după ce Germania şi-a exprimat, în ultimul moment, opoziţia faţă de această iniţiativă.

Săptămâna trecută, ministrul ceh al Transporturilor, Martin Kupka, la finalul unei reuniuni cu omologul german, Volker Wissing, a declarat că Cehia vrea schimbări la interzicerea vânzărilor de autoturisme cu motoare pe combustie începând din 2035.

“Nu vom sprijini limitarea motoarelor pe combustie după 2035, dacă nu va exista o excepţie clară pentru combustibilii sintetici”, a scris Martin Kupka pe Twitter.

La rândul său, Ministerul Transporturilor din Germania a cerut săptămâna trecut reasigurări că vor fi permise în continuare vânzările de noi autoturisme cu motoare pe combustie şi după 2035, dacă acestea vor folosi combustibili cu emisii neutre de CO2.

Citeşte şi: Un mort şi 39 de răniţi într-un carambol uriaş în Ungaria din cauza unei furtuni de praf – Black News

Intervenţia Berlinului i-a luat prin surprindere pe decidenţi, în condiţiile în care, anul trecut, după mai multe luni de negocieri, Parlamentul European, Comisia şi statele membre UE au căzut deja de acord să pună capăt vânzării de noi autoturisme cu motoare pe combustie şi după 2035. Acest act legislativ ar fi trebuit să intre în vigoare după un vot final ce urma să fie adoptat în cursul acestei săptămâni, care a fost însă anulat după opoziţia Germaniei şi până acum nu a fost reprogramat.

Alte state care se opun iniţiativei privind interzicerea vânzării de noi autoturisme cu motoare pe combustie sunt Italia, Polonia şi alte câteva state membre, al căror număr a crescut după ce prima economie europeană şi-a exprimat în mod public opoziţia, susţin oficialii europeni consultaţi de Reuters, ceea ce creşte posibilitatea acumulării unei opoziţii suficiente pentru blocarea iniţiativei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.