StiripesurseDiasporaMinistru francez: Noul guvern italian, 'o şansă' pentru relaţiile cu Franţa...

Ministru francez: Noul guvern italian, ‘o şansă’ pentru relaţiile cu Franţa şi pentru UE

Publicat:

Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, a declarat sâmbătă că instalarea unui nou guvern italian este ‘o oportunitate unică pentru a da un nou impuls’ relaţiilor bilaterale, dar şi pentru ca Italia să-şi recapete rolul care îi revine în Europa, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Un nou guvern în Italia este o şansă pentru relaţia franco-italiană şi o şansă pentru zona euro şi Europa’, a afirmat Le Maire, cu ocazia forumului The European House – Ambrosetti, ce are loc la Cernobbio, pe malurile lacului Como. ‘Este o oportunitate unică pentru a da un nou impuls’ acestor relaţii, a subliniat el într-o conferinţă de presă.

Citește și : Roiuri record de muşte în oraşul pakistanez Karachi după trecerea musonului (FOTO)

‘Ceea ce dorim este ca Italia să-şi joace deplin rolul în Europa, este un stat fondator (al UE), un stat esenţial, o economie foarte importantă a zonei euro’, a afirmat Le Maire pentru AFP.

El a menţionat că aşteaptă cu nerăbdare să se întâlnească, după ce vineri a discutat telefonic, cu omologul său italian Roberto Gualtieri săptămâna viitoare, la reuniunea informală a miniştrilor de finanţe din UE de la Helsinki.


Întrebat la conferinţa de presă despre obstacolul pe care l-ar putea reprezenta în relaţiile cu Franţa noul şef al diplomaţiei italiene, Luigi Di Maio, dat fiind sprjinul acestuia pentru ‘vestele galbene’ şi opoziţia faţă de linia feroviară Lyon-Torino, Le Maire a replicat: ‘Nu începem să personalizăm lucrurile şi să judecăm (…) un ministru sau altul. Noi considerăm în Franţa că a avea un nou guvern italian este o şansă, iar de şanse trebuie profitat’.

Întrebat despre solicitarea Italiei pentru o mai mare supleţe a UE în ce priveşte deficitul public, precum şi dacă Franţa o va sprijini, Bruno Le Maire a considerat că un răspuns este prematur: ‘Franţa va aştepta deciziile guvernului italian privind bugetul pe 2020’, a afirmat el.

Pentru ministrul francez, ceea ce este ‘esenţial astăzi în zona euro, este să regăsim creşterea’ economică.

‘Avem un mediu economic radical nou, cu o inflaţie scăzută, cu rate ale dobânzilor foarte reduse, chiar negative, şi un nivel de creştere care este insuficient, trebuie să reflectăm la acţiunea colectivă pe care am putea-o conduce, cele 19 state membre ale zonei euro, pentru a avea mai multă creştere, aşadar mai multă prosperitate, aşadar mai multe locuri de muncă’, a subliniat ministrul francez.

Citește și : Iranul anunţă că va folosi centrifuge mai moderne şi mai performante pentru îmbogăţirea uraniului

El a reamintit propunerea adresată de Paris partenerilor săi europeni, bazată pe trei piloni: respectarea regulilor bugetare europene, introducerea de reforme structurale pentru creşterea competitivităţii şi, pentru statele care pot face acest lucru, în special Germania, sporirea investiţiilor pentru a favoriza creşterea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.