StiripesurseDiasporaMinistrul danez al justiţiei: Combatanţii jihadişti danezi expulzaţi de Turcia 'nu...

Ministrul danez al justiţiei: Combatanţii jihadişti danezi expulzaţi de Turcia ‘nu sunt bineveniţi’

Publicat:

Jihadiştii danezi care au luptat în Orientul Mijlociu alături de gruparea Statul Islamic (SI) nu sunt bineveniţi înapoi în Danemarca, a declarat ministrul justiţiei din această ţară, Nick Haekkerup, după ce Turcia a început repatrierea acestor combatanţi aflaţi în închisorile turceşti, relatează luni agenţia DPA, potrivit agerpres.

”Luptătorii străini nu sunt bineveniţi şi ei trebuie judecaţi acolo unde au comis crimele”, a spus oficialul danez. ”Nu i-am văzut pe ultimii” dintre cei returnaţi, a avertizat el, dar a adăugat că ”foarte puţini dintre luptătorii străini” danezi care s-au alăturat SI au revenit în Danemarca.

Citește și : Mii de polonezi au participat la Marşul Independenţei la Varşovia organizat de extrema dreapta

Guvernul de la Copenhaga doreşte ca acest proces să fie reglementat şi aceia care revin în Danemarca să fie ”pedepsiţi cât mai sever posibil”, iar ”dacă au fost deja condamnaţi în străinătate, autorităţile trebuie să investigheze dacă mai pot fi condamnaţi încă o dată”, a mai spus ministrul Nick Haekkerup.

Ministerul danez al Imigraţiei şi Integrării a anunţat că încă nu a fost luată o decizie cu privire la retragerea cetăţeniei în cazul danezilor cu dublă cetăţenie care au fost combatanţi ai Statului Islamic în Siria şi Irak, dar unele astfel de cazuri sunt în curs de examinare.


Citește și : Confruntări între forţele de ordine şi studenţi într-un campus universitar din centrul Atenei

Turcia a început expulzarea militanţilor capturaţi din gruparea Stat Islamic, a anunţat luni postul de televiziune TRT Haber, după ce ministrul de interne turc Süleyman Soylu a avertizat săptămâna trecută că Ankara va începe această operaţiune chiar dacă deţinuţilor respectivi le-au fost revocate cetăţeniile.

Ministerul de Interne turc a precizat că un american din SI a fost expulzat, iar alţi şapte jihadişti ”de origine germană” vor fi expulzaţi joi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.