StiripesurseExterneMinistrul de externe ceh a fost DEMIS

Ministrul de externe ceh a fost DEMIS

Publicat:

Ministrul de externe ceh Tomas Petricek va fi demis din acest post după ce săptămâna trecută a pierdut cursa pentru conducerea Partidului Social-Democrat (CSSD) şi a propus o ruptură faţă de formaţiunea premierului Andrej Babis, Alianţa Cetăţenilor Nemulţumiţi (ANO), partener al formaţiunii sale în executivul de la Praga, relatează luni agenţiile Reuters şi EFE, potrivit agerpres.

Tomas Petricek, în vârstă de 39 de ani, s-a împotrivit strângerii relaţiilor Republicii Cehe cu Rusia şi China şi a avut adesea neînţelegeri cu preşedintele Milos Zeman, care de multe ori l-a criticat deschis şi în final a cerut să fie schimbat din funcţie.

Citeşte şi: 60 de ani de când Rusia şi Iuri Gagarin au cucerit spaţiul – Black News

Ministrul de externe s-a manifestat şi împotriva cumpărării vaccinului rus Sputnik V şi împotriva participării companiei ruse Rosatom la licitaţia pentru extinderea centralei atomoelectrice Dukovany.

Potrivit lui Petricek, aceste două motive din urmă şi eşecul său de a-i lua locul lui Jan Hamacek la conducerea formaţiunii social-democrate sunt principalele motive ale demiterii sale. Înlocuitorul său în postul de ministru de externe ar putea fi actualul ministru al culturii, Lubomir Zaoralek, care a mai fost şef al diplomaţiei în guvernul anterior.


Citeşte şi: Germania sare de 3 milioane de infectări cu COVID – Black News

Demiterea lui Petricek este a doua survenită în guvernul de la Praga în ultimele zile, după cea a ministrului sănătăţii, Jan Blatny, criticat de premierul Babis şi de preşedintele Zeman pentru că s-a opus cumpărării vaccinului anti-COVID-19 Sputnik V.

Republica Cehă va avea alegeri parlamentare în luna octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.