StiripesurseȘtirile zileiMinistrul Energiei: În cazul unei avarii la stația de la Sudja,...

Ministrul Energiei: În cazul unei avarii la stația de la Sudja, regiunea transnistreană poate fi alimentată cu gaz prin Turcia, în regim de revers

Publicat:

Ministrul Energiei: În cazul unei avarii la stația de la Sudja, regiunea transnistreană poate fi alimentată cu gaz prin Turcia, în regim de revers

Starea de alertă timpurie a fost instituită pe piața gazelor pentru ca instituțiile statului să fie vigilente și să știe cum să acționeze în cazul unei potențiale avarii la stația de la Sudja, Federația Rusă. O spune ministrul Energiei, Victor Parlicov, după ce la 8 august Comisia Situații Excepționale a instituit stare de alertă timpurie pe piața gazelor în contextul acțiunilor militare din Federația Rusă. Ministrul Energiei spune că în cazul unei avarii la stația de la Sudja, regiunea transnistreană poate fi alimentată cu gaz de la Gazprom în regim revers, prin Turcia, notează IPN.

Ministrul Energiei spune că instituirea stării de alertă timpurie în domeniul gazelor are loc în contextul unui potențial risc de sistare a alimentării cu gaz a regiunii transnistrene. Situația de criză ar putea surveni din cauza acțiunilor militare care au loc în zona punctului transfrontalier de interconectare dintre Federația Rusă și Ucraina (Sudja), potrivit ipn.md.

Citește și: Alertă de călătorie în Grecia. Recomandările MAE

„Am instituit această stare de alertă timpurie ca instituțiile să aibă vigilență, ca funcționarii să știe că există un risc și ce trebuie să facă fiecare în cazul în care acest risc se materializează. Asta se face pentru ca oamenii să poată dormi liniștiți. Este un instrument prin care statul atrage o atenție sporită la un anumit risc și intervine. Sudja este un oraș în Rusia, acolo se află o stație de măsurare a gazelor prin care trece conducta, prin care gazul vine în Europa. Pe acolo trece gazul spre Uniunea Europeană. În cazul nostru, regiunea transnistreană este principalul beneficiar al acestui gaz. Acolo e război. Chiar dacă în doi ani și jumătate de război infrastructura de gaz a fost ferită de acțiuni de distrugere masive, riscuri sunt. Dacă acolo intervine ceva, tot volumul de gaz, fiind vorba de 40 de milioane de metri cubi pe zi, ar putea fi sistat, asta va crea un deficit în regiunea europeană. La noi, în regiunea transnistreană, alt contract decât cu Gazprom nu există”, a spus Victor Parlicov, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Ministrul Energiei dă asigurări că autoritățile au soluții pentru toate potențialele situații de criză care ar putea surveni. Victor Parlicov spune că dacă Gazprom va agrea propunerea, gazul rusesc poate ajunge în regiunea transnistreană prin Turcia.


„Acum, companiile (n.r. Moldovagaz și Gazprom) între ele schimbă informațiile mult mai intensiv. Există Vestmoldtransgaz, operatorul de gaz, care are anumite obligații, știe ce să facă dacă vede că are loc situația de criză. Fizic este posibil de a aduce gaz în regiunea transnistreană din altă parte. Cel mai important aici este gradul de cooperare al Gazprom-ului. Dacă Gazprom vrea, acest lucru poate fi făcut rapid și asta va trece neobservat. Nici cei din regiunea transnistreană și nici noi nu vom observa această trecere. Adică, gazul este adus în regiunea transnistreană prin Turcia, în regim revers. Dacă Gazprom nu va mai livra gaz regiunii transnistrene, vom avea și energie electrică și gaz, doar că prețurile se vor schimba. Renunțarea asumată de către Gazprom de a livra gaz conform contractului ar înseamnă că Federația Rusă își asumă declanșarea unei crize în regiunea transnistreană”, a mai spus ministrul Energiei.

Citește și: VIDEO Momentul când șeful regiunii Kursk i-a spus lui Putin că Rusia a pierdut controlul asupra a 28 de așezări din regiune, iar președintele Rusiei l-a întrerupt

Autoritățile dau asigurări că, deocamdată, gazele naturale se livrează prin Ucraina către regiunea transnistreană în regim normal. În același timp, pentru necesitățile malului drept al Nistrului există volume de gaze suficiente, inclusiv stocuri de securitate și volume contractate comercial de către operatorii din piață.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.