StiripesurseDiasporaMinistrul de externe grec a fost ameninţat în scris. Totul este...

Ministrul de externe grec a fost ameninţat în scris. Totul este legat de Macedonia

Publicat:

Grecia a lansat o investigaţie după ce ministrul său de externe, Nikos Kotzias, a primit o scrisoare de la surse necunoscute în care sunt ameninţaţi el şi familia lui în legătură cu eforturile de soluţionare a disputei în legătură cu viitoarea denumire a fostei republici Macedonia, a declarat vineri ministrul grec al protecţiei civile, Nikos Toskas, citat de agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Autorii scrisorii spun că au trei gloanţe pentru ministrul Kotzias, potrivit textului scrisorii trimise joi şefului diplomaţiei elene, a precizat Toskas la postul ANT1 TV.

Citeşte şi: Cel puţin 5 morţi după ciocnirea în aer a două elicoptere militare – FOTO

Kotzias conduce negocierile cu Macedonia pentru a rezolva disputa în legătură cu denumirea fostei republici iugoslave, dispută ce a obstrucţionat din anii 1990 obiectivele Macedoniei de a adera la NATO şi la Uniunea Europeană.

Grecia a obiectat la denumirea de Macedonia de când fosta republică s-a desprins din federaţia iugoslavă în 1991. Grecia are propriul teritoriu denumit Macedonia şi argumentează că folosirea aceluiaşi nume de către micul său vecin de la nord, împreună cu articole interpretabile din Constituţia sa, implică pretenţii asupra teritoriului grecesc.


Din cauza obiecţiilor Atenei, Macedonia a fost admisă la ONU cu denumirea provizorie de ”Fosta Republică Iugoslavă Macedonia” (FYROM, din engleză), care este numele său oficial la organizaţiile internaţionale.

Citeşte şi: Declaraţie uluitoare a lui Dodon: ‘Unirea cu România ar duce la un război civil!’

Problema stârneşte pasiuni puternice în rândul grecilor, care consideră Macedonia, vechiul regat condus de către Alexandru cel Mare, că este parte integrală a patriei lor.

Sute de mii de greci au demonstrat pe 21 ianuarie la Salonic (nord), capitala regiunii greceşti Macedonia, pentru a protesta faţă de folosirea aceluiaşi nume de către statul vecin. Un miting în capitala ţării, Atena, urmează să aibă loc duminică.

În opinia lui Toskas, trimiterea de scrisori de ameninţare către cei care încearcă să soluţioneze o problemă în mod onest este ”periculoasă”. Poliţia încearcă să-i identifice pe cei care i-au trimis scrisoarea ministrului Kotzias, a adăugat el.

Într-un interviu pentru Reuters difuzat joi, Kotzias a afirmat că o soluţie pentru soluţionarea disputei ar putea interveni până în iunie.

”Autorităţile din domeniul poliţiei au trecut la acţiune pentru a-i găsi pe cei care încearcă să inflameze situaţia”, a spus Nikos Toskas.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.