StiripesurseDiasporaMinistrul turc de externe vizitează Egiptul, după zece ani de tensiuni...

Ministrul turc de externe vizitează Egiptul, după zece ani de tensiuni în relaţiile bilaterale

Publicat:

Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu va efectua sâmbătă o vizită în Egipt pentru a iniţia o apropiere între cele două ţări după un deceniu de tensiuni, a anunţat vineri diplomaţia egipteană, transmite AFP, potrivit agerpres

După ce l-a primit pe omologul său egiptean Sameh Choukri la sfârşitul lunii februarie în Turcia, în urma seismului care a afectat aproape o şesime din populaţia turcă, ministrul Cavusoglu se va întâlni sâmbătă din nou cu aceasta, la Cairo.

Citește și : PLANUL Kremlinului pentru Moldova

Această vizită, potrivit Ministerului de Externe egiptean, va fi o “iniţiere a revenirii la normal a relaţiilor între cele două ţări”, care s-au degradat brusc odată cu venirea la putere a preşedintelui egiptean Abdel Fattah el-Sissi în anul 2013.

După ce generalul el-Sissi, atunci ministru al apărării, l-a înlăturat de la putere pe primul preşedinte democratic ales al Egiptului, Mohamed Morsi, provenit din rândul mişcării Frăţia Musulmană şi mare aliat al Turciei, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan nu a încetat să repete că nu va vorbi “niciodată” cu “unul ca” el-Sissi.


Dar a doua zi după seismul din 6 februarie, soldat cu circa 48.500 de morţi în Turcia, cei doi şefi de stat au purtat totuşi o discuţie telefonică, după ce avuseseră în noiembrie prima strângere de mână la Cupa Mondială în Qatar, o altă ţară cu care Egiptul şi-a redresat recent relaţiile după ce o acuzase de apropiere de Frăţia Musulmană.

Anterior, în mai 2021, o delegaţie turcă vizitase Egiptul pentru discuţii asupra “normalizării” relaţiilor bilaterale.

În acest timp, pe plan comercial schimburile nu au încetat, crescând de la 4,4 miliarde de dolari în anul 2007 la 11,1 miliarde de dolari în 2020. Mai mult, în 2022 Turcia a fost prima destinaţie de export pentru produsele egiptene, cu o valoare de circa 4 miliarde de dolari.

Citește și :  Slovacia trimite Ucrainei avioane MiG-29 şi o parte din sistemul de apărare antiaeriană Kub

Dezacordurile politice între Egipt şi Turcia sunt însă notabile. Istanbulul a devenit “capitala” mass-media arabe critice faţă de guvernele lor, în special a presei apropiate de Frăţia Musulmană, grupare considerată “teroristă” de guvernul egiptean.

Cairo şi Ankara au de asemenea interese divergente în Libia, unde Turcia ajută cu drone şi instructori militari trupele libiene care luptă împotriva mareşalului Khalifa Haftar, omul forte al guvernului paralel din estul Libiei şi care este sprijinit în special de Egipt.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.