StiripesurseDiasporaMisiunea din Mali devine din ce în ce mai periculoasă, atenţionează...

Misiunea din Mali devine din ce în ce mai periculoasă, atenţionează inspectorul general al armatei germane

Publicat:

Misiunea din vestul Mali, cea mai mare desfăşurare a forţelor germane în străinătate, devine din ce în ce mai periculoasă în termeni militari şi politici, a atenţionat inspectorul general al armatei germane (Bundeswehr), transmite duminică dpa, potrivit agerpres

“Avem un guvern pe care nu îl considerăm legitim din punct de vedere democratic. Faptul că nu doreşte să organizeze alegeri este o situaţie intolerabilă pentru noi. Nu poate fi vorba de ‘ business as usual ‘ “, a declarat Eberhard Zorn.

Citește și : Schior de 23 de ani, ucis de o avalanșă în Italia

Circa 1400 de soldaţi din Bundeswehr se află în prezent în Mali în cadrul misiunii de instruire a Uniunii Europene EUTM şi a misiunii de pace a ONU MINUSMA.

Recent tensiunile s-au intensificat în ţara vest-africană, în special între junta militară şi fosta putere colonială Franţa, ambasadorul francez fiind expulzat din ţară, precum şi forţele speciale daneze. Tot cu privire la Mali a avut loc o dispută legată de prezenţa de mercenari ruşi, aminteşte dpa.


În plus, a subliniat Zorn, situaţia din regiune a devenit mai complicată, având în vedere lovitura de stat din Burkina Faso şi tentativa de puci din Guineea Bissau.

“Aceste ţări sunt într-o situaţie politică dificilă. În prezent Nigerul este ancora noastră în regiune”, a adăugat înaltul responsabil militar german, care a mai menţionat că eforturile de instruire a forţelor armate din Mali progresează, dar “mai e un drum lung de parcurs” până ce întreaga armată a ţării să fie complet pregătită.

Citește și : Șeful OMS și premierul chinez au discutat despre Covid şi ancheta privind originile pandemiei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.