StiripesurseȘtirile zileiModerna vrea să crească cu 50% capacitatea flacoanelor sale de vaccin...

Moderna vrea să crească cu 50% capacitatea flacoanelor sale de vaccin împotriva COVID-19

Publicat:

Compania americană de biotehnologie Moderna a anunţat vineri că a cerut autorizaţie de la diferite autorităţi sanitare din întreaga lume pentru a creşte cu 50% capacitatea flacoanelor sale de vaccin împotriva COVID-19, pentru a accelera campaniile de vaccinare în curs, relatează sâmbătă AFP, potrivit agerpres

“Pentru a optimiza resursele şi oportunităţile de livrare a mai multor doze mai rapid pe fiecare piaţă, Moderna a propus să umple flacoanele sale cu până la 15 doze de vaccin, comparativ cu cele 10 de până acum”, a anunţat compania.

Citește și : Rusia a aprobat ‘preliminar’ producţia vaccinului Sputnik V în Serbia

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a autorizat deja creşterea cu 40% a conţinutului flacoanelor, potrivit New York Times.

O purtătoare de cuvânt a companiei a declarat că în prezent au loc discuţii cu FDA şi cu autorităţile din diferitele ţări în care este utilizat vaccinul şi că această creştere nu ar necesita nicio modificare a ambalajului flacoanelor.


“Orice modificare ar face obiectul aprobării finale a diferitelor autorităţi de reglementare. Ar fi nevoie de aproximativ două până la trei luni pentru a pune în practică orice schimbare”, a adăugat ea.

Pentru a creşte dozele, liniile de producţie ar trebui transformate, ceea ce ar dura mai puţin de zece săptămâni, adică până la sfârşitul lunii aprilie, a precizat New York Times.

Citește și :Merkel: Germania va avea suficiente vaccinuri în aprilie, dar relaxarea restricţiilor mai trebuie să aştepte

“Ar reprezenta un mare pas înainte”, a declarat pentru cotidian Moncef Slaoui, fost consilier şef al programului american de vaccinare în cadrul administraţiei Donald Trump.

“Cred că va avea un impact pe termen scurt”, a adăugat el.

Peste 10% din populaţia americană a primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, aproape jumătate cu cel de la Moderna şi puţin peste jumătate cu cel de la Pfizer.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.