StiripesurseȘtirile zileiModerna vrea să facă anul acesta un miliard de vaccinuri anti-COVID

Moderna vrea să facă anul acesta un miliard de vaccinuri anti-COVID

Publicat:

Moderna Inc intenţionează să livreze anul acesta între 600 de milioane şi 1 miliard de doze din vaccinul său împotriva COVID-19, a afirmat joi directorul executiv Stephane Bancel, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Bancel a precizat că Moderna are comenzi pentru 500 de milioane de doze din vaccinul său şi ar putea produce cu uşurinţă alte cel puţin 600 de milioane de doze.

Citește și: Femeia care a murit în incidentele din Congresul american a fost ÎMPUȘCATĂ de polițiști

Directorul executiv al companiei americane de biotehnologie a declarat în cadrul unei conferinţe organizate de Oddo BHF că grupul intenţionează să atingă sau chiar să depăşească obiectivul de 1 miliard de doze.

Bancel a precizat că nu este deocamdată clară durata perioadei în care acţionează anticorpii generaţi de vaccinuri, însă a adăugat că ar putea fi vorba de câţiva ani, notează Reuters.


Comisia Europeană a luat miercuri decizia acordării autorizaţiei condiţionate de punere pe piaţă vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de compania americană Moderna, după cum a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat anterior în cursul aceleiaşi zile autorizarea condiţionată a vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de Moderna, cel de-al doilea vaccin pe care EMA l-a recomandat spre aprobare în cadrul Uniunii Europene, după cel al Pfizer-BioNTech în decembrie.

Campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 din cele mai multe state UE au început pe 27 decembrie.

Citește și: Reacții internaționale la evenimentele bulversante din SUA

Executivul comunitar a comandat 160 de milioane de doze de la compania Moderna în numele statelor membre ale blocului comunitar. Pentru vaccinare sunt necesare două doze de vaccin.

Autorizarea condiţionată înseamnă că vaccinul poate fi folosit pentru inocularea cetăţenilor UE, dar obligă companiile să continue să împărtăşească informaţii asupra efectelor pe termen lung, potrivit DPA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Naționala U-18 de baschet a debutat cu o victorie la Campionatul European

Naționala masculină de baschet U-18 a Republicii Moldova a învins reprezentativa Maltei cu scorul de 75-68, în primul meci din faza grupelor Campionatului European,...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.