StiripesurseDiasporaMogherini nu are ''aşteptări pozitive'' cu privire la evoluţia crizei politice...

Mogherini nu are ”aşteptări pozitive” cu privire la evoluţia crizei politice din Venezuela

Publicat:

Ministrul spaniol de externe, Josep Borrell, a avertizat vineri că statele Uniunii Europene îşi menţin poziţia de respingere a unei intervenţii militare externe în Venezuela, în timp ce şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a mărturisit că nu are ”aşteptări pozitive” cu privire la evoluţia crizei politice din această ţară, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Este foarte clar, după intervenţia mea în faţa parlamentului (spaniol) şi declaraţiile pe care le-am făcut de fiecare dată, că Spania nu va sprijini şi se va opune unei intervenţii militare externe” în Venezuela, a declarat Borrell în faţa presei la Bucureşti, unde a participat la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din UE (Gymnich), reacţie ce survine în contextul unor relatări despre o posibilă viitoare deplasare a unui contingent militar american în Columbia, stat vecin cu Venezuela.

Citește și : Un alt senator american vrea să-i ia locul lui Trump la Casa Albă

”Cred că aceasta este poziţia absolut dominantă în Consiliul UE”, a adăugat şeful diplomaţiei spaniole.

Agenţia spaniolă de presă notează că la reuniunea desfăşurată la Bucureşti miniştrii europeni au abordat situaţia din Venezuela, dar nu au ajuns la un consens asupra unei poziţii comune privind recunoaşterea lui Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei, mai ales din cauza opoziţiei Italiei şi a Greciei.


Mai mult, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a declarat la conferinţa de presă desfăşurată după reuniunea miniştrilor europeni de externe că nu are ”aşteptări pozitive” faţă de evoluţia crizei politice în Venezuela, ţară unde preşedintele Adunării Naţionale, Juan Guaido, s-a autoproclamat preşedinte şi încearcă să-l înlăture de la putere pe Nicolas Maduro.

Citeşte şi:  Miniştrii de externe din UE analizează situaţia critică din Afganistan

”Unii dintre voi care mă cunoaşteţi bine ştiţi că tind să fiu optimistă, dar în acest caz nu am aşteptări pozitive în mod special”, a spus Mogherini. Ea a menţionat că partenerii europeni sunt deschişi ideii de a extinde numărul responsabililor venezueleni vizaţi de sancţiuni ale UE pentru responsabilitatea lor faţă de violenţele consemnate în timpul manifestaţiilor din Venezuela şi pentru ”împiedicarea exprimării democratice a populaţiei”.

Citește și : NATO acuză Rusia de încălcarea Tratatului INF şi îndeamnă revină la respectarea documentului

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.