StiripesurseȘtirile zileiMohammed bin Salman a ajuns la Cairo

Mohammed bin Salman a ajuns la Cairo

Publicat:

Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman (MBS) a început luni seară o vizită de două zile în Egipt, la începutul unui turneu regional care îl va purta ulterior în Iordania şi Turcia, transmite AFP, potrivit agerpres.

Mohammed bin Salman se va întâlni cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi, marele său aliat regional, cu care va discuta despre “afaceri politice regionale şi internaţionale”, a declarat Bassam Radi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui al-Sisi.

Citeşte şi: Dmitri Muratov şi-a licitat medalia de Nobel pentru copiii ucraineni – Black News

În cadrul turneului regional al prinţului saudit,”mai multe acorduri urmează să fie semnate”, în special în domeniul energiei, a declarat sâmbătă pentru AFP un oficial saudit.

Mohammed bin Salman urmează să facă miercuri prima sa vizită în Turcia după asasinarea la Istanbul a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în octombrie 2018, caz care a răcit legăturile dintre cele două puteri regionale rivale.


Citeşte şi: Coaliţia la putere în Israel vrea să dizolve parlamentul, Yair Lapid urmând să preia postul de premier – Black News

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a vizitat Arabia Saudită la sfârşitul lunii aprilie, unde s-a întâlnit cu prinţul moştenitor MBS, după care a făcut o scurtă oprire la Mecca pentru Ramadan.

Turneul regional al prinţului saudit are loc, de asemenea, cu trei săptămâni înaintea vizitei preşedintelui american Joe Biden în Arabia Saudită, care ar urma să marcheze reabilitarea internaţională a prinţului după izolarea de care a avut parte în urma asasinarii lui Jamal Khashoggi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Naționala Moldovei de fotbal rămâne pe locul 159 în clasamentul FIFA

Naționala masculină de fotbal a Republicii Moldova își păstrează poziția în clasamentul FIFA și ocupă locul 159, cu 1008,24 de puncte. În același timp,...

VIDEO Tofan explică de ce nu reduce numărul de ministere

Candidatul desemnat la funcția prim-ministru, Vasile Tofan, explică de la tribuna Parlamentului de ce nu reduce numărul ministerelor, subiect care a fost discutat de...

Trafic de influență la Chişinău: A cerut o şpagă de 6000 de euro pentru o achitare într-un dosar

Un bărbat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 6 000 de euro în schimbul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.