StiripesurseSintezeMohammed bin Salman glumeşte pe tema răpirii premierului libanez

Mohammed bin Salman glumeşte pe tema răpirii premierului libanez

Publicat:

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman (zis MBS), a ironizat miercuri afirmaţiile potrivit cărora premierul libanez Saad Hariri a fost reţinut împotriva voinţei sale în ţară anul trecut, exprimându-şi speranţa că prezenţa acestuia la Riad nu va lansa noi “zvonuri despre răpire”, notează AFP, potrivit agerpres.

Saad Hariri “va rămâne în regat două zile în plus, prin urmare sper că nu vor apărea zvonuri legate de răpirea sa”, a declarat MBS în faţa Forumului economic FII de la Riad.

Amuzat, el a dat mâna cu premierul libanez zâmbitor, în timp ce asistenţa a izbucnit în hohote de râs.

Citeşte şi: Chiar dacă ştie că este ascultat de ruşi şi chinezi, Trump nu renunţă la telefonul mobil. ‘Să sperăm că nu discută informaţii clasificate!’

Arabia Saudită este un aliat vechi al lui Saad Hariri, pe când rivalul iranian susţine în Liban mişcarea şiită Hezbollah.


În noiembrie, Saad Hariri şi-a anunţat demisia într-un discurs televizat de la Riad, alimentând speculaţiile potrivit cărora el nu ar fi avut libertate de mişcare.

După medierea Franţei, Saad Hariri şi-a retras demisia luna următoare. Arabia Saudită a negat constant că ar fi jucat vreun rol în această afacere.

Citeşte şi: Fostul şef al forţelor americane în Europa avertizează asupra unui posibil conflict armat între SUA şi China

Saad Hariri a primit în mai, după primele alegeri legislative libaneze din ultimii nouă ani, al treilea mandat de prim-ministru, însă de atunci nu a reuşit să formeze un guvern.

Având dublă naţionalitate libaneză şi saudită, el şi-a afirmat sprijinul pentru regimul de la Riad a cărui imagine a fost puternic afectată de uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în interiorul consulatului saudit la Istanbul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.