StiripesurseȘtirile zileiMoldova ar putea primi în curând prima tranșă de 300 de...

Moldova ar putea primi în curând prima tranșă de 300 de milioane de euro din Planul de creștere

Publicat:

Comisia Europeană urmează să aprobe în următoarele săptămâni Acordul pentru Planul de Creștere, cu un buget de 1,9 miliarde de euro, semnat săptămâna trecută la Chișinău.
Declarația a fost făcută pentru IPN de către europarlamentarul Siegfried Mureșan. Documentul va permite accesul rapid la prefinanțare, în valoare de circa 300 de milioane de euro, susține demnitarul.

„Sunt convins că acest acord va fi aprobat curând de Comisia Europeană, iar Republica Moldova va primi prefinanțarea înainte de vară, poate chiar la finalul lunii mai sau în cursul lunii iunie”, a declarat Mureșan, vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European.

Vezi şi: VIDEO Preoţii moldoveni sunt vârful de lance al propagandei ruse în R. Moldova – Stiripesurse.md

Planul prevede investiții în creșe, grădinițe, spitale, modernizarea școlilor, infrastructură rutieră și poduri peste Prut, alături de reforme structurale, care vor consolida instituțiile statului. Europarlamentarul a subliniat că Republica Moldova a finalizat documentul în mai puțin de două luni, ceea ce reflectă o reacție rapidă și coordonată din partea autorităților.

„Ce a fost mai greu a trecut. Legea a fost adoptată cu larg sprijin în Parlamentul European, în condiții foarte bune pentru Republica Moldova. Comisia Europeană apreciază acest plan, iar lucrurile merg bine, înainte și repede”, a adăugat Siegfried Mureșan.

În cadrul unei vizite oficiale în Moldova, săptămâna trecută, alături de comisarul european pentru extindere, Marta Kos, și europarlamentarul Dan Barna, Siegfried Mureșan a salutat progresele Republicii Moldova în parcursul său european. El a amintit că, în doar câțiva ani, Chișinăul a depus cerere de aderare, a obținut statut de candidat, iar negocierile de aderare vor începe cu primele capitole în lunile următoare.


„Uniunea Europeană este hotărâtă să aducă Republica Moldova în rândurile sale ca stat membru cu drepturi depline. Dacă guvernarea proeuropeană continuă, sunt convins că în următorii patru ani toate etapele aderării vor putea fi parcurse”, a concluzionat europarlamentarul român.

Vineri la Chișinău a fost semnat Acordul pentru Planul de Creștere, cu un buget de 1,9 miliarde de euro. Documentul reflectă angajamentul UE de a sprijini Republica Moldova în modernizarea structurilor de stat și adaptarea acestora la normele europene. Documentul a fost semnat pe 9 mai de premierul Dorin Recean și eurocomisara pentru extindere, Marta Kos.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.