StiripesurseȘtirile zileiMoldova nu a susținut rezoluția Federației Ruse privind „combaterea glorificării nazismului”

Moldova nu a susținut rezoluția Federației Ruse privind „combaterea glorificării nazismului”

Publicat:

Cel de-al Treilea Comitet al Adunării Generale a ONU a adoptat rezoluția propusă de Rusia privind „combaterea glorificării nazismului”. Rezoluția a fost susținută de 116 țări, 54 au votat împotrivă, iar 11 s-au abținut, transmite agenția IPN.

Citește și: Mai mulți locuitori din Bubuieci rămân fără apă

Printre țările care au susținut rezoluția se numără Azerbaidjan, Algeria, Armenia, Belarus, Bolivia, Brazilia, China, Cuba, Serbia, Siria și altele.

Printre cele care au votat împotrivă se află Moldova, Canada, SUA, Ucraina, Japonia, Bulgaria, Ungaria, Georgia, Australia, Austria, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Polonia, Franța, Finlanda, Cehia și Estonia.

Documentul, care conține 74 de puncte, subliniază necesitatea luării unor măsuri pentru a preveni revizuirea rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial. Autorii rezoluției solicită, de asemenea, interzicerea „oricăror celebrări ceremoniale” ale regimului nazist și ale aliaților săi.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

BNM a lansat o monedă comemorativă dedicată scriitorului Vasile Vasilache

Banca Națională a Moldovei lansează în circuitul numismatic moneda comemorativă „Vasile Vasilache – 100 de ani de la naștere”, emisă în seria „Personalități”, cu...

Poliţia a sancționat mai mulți șoferi indisciplinaţi

Unsprezece șoferi au fost prinși în stare de ebrietate în urma controalelor desfășurate de polițiști, în seara zilei de sâmbătă, în mai multe localități...

Irina Vlah NU mai vrea să fie başcana Găgăuziei

Fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, afirmă că nu intenționează să candideze din nou la conducerea autonomiei. Aceasta spune că, în prezent, prioritățile sale...

AIPA lansează un nou apel de sprijin financiar pentru producătorii de lapte

Producătorii de lapte pot depune de luni 6 iulie cereri pentru sprijin financiar sub formă de plăți directe în sectorul zootehnic. Agenția de Intervenție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.