StiripesurseEconomieMoldova poate transforma vulnerabilitatea energetică într-un avantaj

Moldova poate transforma vulnerabilitatea energetică într-un avantaj

Publicat:

Directorul general al Expertise France, Jérémie Pellet, afirmă că R. Moldova a înregistrat progrese importante în reforma sectorului energetic în ultimii ani, însă independența energetică depinde în continuare de dezvoltarea surselor regenerabile și de extinderea interconectărilor cu Uniunea Europeană.

Declarațiile au fost făcute în contextul cooperării dintre Guvernul Republicii Moldova și Agenția Franceză de Dezvoltare, lansată în 2023, care vizează sprijinirea reformei sectorului energetic pe o perioadă de șase ani. Potrivit lui Pellet, în ultimii trei ani, partenerii francezi au colaborat cu Ministerul Energiei pentru ajustarea cadrului normativ și promovarea eficienței energetice, transmite IPN.

„În ultimii trei ani am colaborat cu Ministerul Energiei. Am sprijinit Ministerul Energiei în procesul de modificare a reglementărilor sale, cu scopul de a diversifica sursele de energie și, nu în ultimul rând, de a promova eficiența energetică a clădirilor, atât a celor private, cât și a celor publice. Și vom continua eforturile noastre în acest sector”, a declarat oficialul.

Acesta a subliniat că Grupul AFD va continua să ofere atât finanțare, cât și asistență tehnică pentru dezvoltarea sectorului energetic din Moldova.

În opinia lui Jérémie Pellet, reducerea vulnerabilității energetice a Republicii Moldova poate fi realizată prin două direcții majore: „Independența energetică poate fi obținută prin dezvoltarea propriilor surse de energie. Este vorba în special de energia solară și eoliană. Iar a doua modalitate este, desigur, extinderea rețelei de interconectare cu restul Uniunii Europene, iar noi lucrăm la acest aspect.”


Oficialul francez consideră că Republica Moldova a ajuns într-un moment decisiv în valorificarea energiei regenerabile.

„Republica Moldova pare să fi reușit deja să atingă un punct de cotitură, în care potențialul său în materie de energie regenerabilă este valorificat într-un ritm impresionant. Trecerea la energia regenerabilă este mai mult decât un obiectiv de mediu, ci reprezintă un pas esențial către suveranitatea națională, ” a mai spus el.

Potrivit acestuia, dezvoltarea energiei eoliene și solare poate reduce dependența de importuri, poate scădea costurile pentru consumatori și poate alinia țara la Pactul Verde european.

În prezent, capacitatea instalată a Republicii Moldova este de aproape 1.000 MW, dintre care aproximativ două treimi reprezintă energie solară.

„Trecerea recentă la licitații competitive de energie face deja sectorul mai transparent și mai profesionist”, a adăugat Pellet.

În ciuda progreselor, oficialul avertizează că există încă probleme structurale.

„Prioritatea o reprezintă modernizarea rețelei naționale pentru a face față energiei intermitente și integrarea tehnologiilor de echilibrare necesare pentru menținerea stabilității sistemului”, a expilcat Pellet.

Totodată, el a menționat necesitatea unor mecanisme de reducere a riscurilor pentru a atrage investiții private la scară largă.

Pe lângă energia solară și eoliană, Pellet a evidențiat potențialul biomasei, încă insuficient valorificat: „Țara dispune încă de un potențial important în domeniul biomasei, care trebuie valorificat.”

În ceea ce privește bunele practici europene, oficialul a oferit exemplul modelului francez de „agrivoltaică”.

„Această abordare permite utilizarea terenurilor în două scopuri: o dată pentru culturi și o dată pentru panouri solare”, a zis el.

De asemenea, el a subliniat importanța cooperativelor energetice locale și a interconectărilor transfrontaliere.

„Prin combinarea expertizei internaționale cu propriile sale atuuri agricole, Moldova își poate transforma actualele vulnerabilități energetice într-un pilon al unei economii reziliente și moderne”, susține Pellet.

Potrivit lui Jérémie Pellet, sectorul energetic al Republicii Moldova se află într-o etapă „promițătoare, dar și solicitantă”, iar continuarea reformelor și atragerea investițiilor vor fi esențiale pentru consolidarea securității energetice pe termen lung.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

Energocom: Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească

Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească. Datele Energocom relevă că, în perioada 13–21 iulie, prețul a crescut de la 51,35...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.