StiripesurseSocialMoldova și România fac front comun împotriva traficului de droguri

Moldova și România fac front comun împotriva traficului de droguri

Publicat:

Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Sorin Popescu, a avut o întrevedere cu o delegație a Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA) din România. La discuții au participat și reprezentanți ai Ambasadei României la Chișinău.

Întâlnirea a fost dedicată schimbului de experiență privind politicile de prevenire și combatere a consumului și traficului de droguri. Oficialii au discutat despre provocările existente în ambele state, metodele de intervenție și necesitatea unei cooperări strânse în domeniu.

Citeşte şi: Traian Băsescu nu ia în calcul un atac rusesc asupra Ucrainei, din R. Moldova – Stiripesurse.md

Sorin Popescu a salutat crearea ANPCDDA în România, subliniind că experiența acestei instituții ar putea fi valorificată și în Republica Moldova. Totodată, a prezentat acțiunile deja inițiate de Minister și de instituțiile subordonate, inclusiv programele de tratament și reabilitare pentru consumatorii de droguri din penitenciare, măsurile de reintegrare socială și de diminuare a recidivei.

În urma discuțiilor, cele două autorități au convenit să continue dialogul și colaborarea în domeniul politicilor antidrog.


ANPCDDA este o instituție publică centrală din România, creată în urmă cu un an, cu misiunea de a elabora planuri de acțiune și programe de prevenire, tratament și reintegrare socială pentru persoanele afectate de adicții.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ungurii, cei mai săraci din UE, ultimii în clasamentul consumului

Ungurii își permit să cumpere cel mai puțin din veniturile lor, conform datelor publicate miercuri de Eurostat, cheltuielile de consum pe cap de locuitor...

Ce a spus Zelenski de România la reuniunea Consiliului European

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a menţionat România în discursul rostit la reuniunea Consiliului European. „Pentru Ucraina, a fi un bun vecin nu a fost niciodată...

UE pregătește impunerea de taxe vamale asupra autovehiculelor hibride reîncărcabile din China

Comisia Europeană intenționează să impună taxe compensatorii asupra autoturismelor hibride chinezești, a relatat vineri publicația germană Handelsblatt, citând oficiali de rang înalt ai UE...

9 obiective stabilite de Trump în războiul cu Iranul – și cum a ajuns să le rateze pe toate

În dorința sa disperată de a încheia rapid un acord și de a ieși din război, Trump a redus, a abandonat sau a renunțat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.