StiripesurseȘtirile zileiMoldovenii se împrumută tot mai mult de la bănci

Moldovenii se împrumută tot mai mult de la bănci

Publicat:

În luna octombrie 2024, creditele noi acordate au constituit 6 925,9 milioane lei, în creștere cu 10,2 la sută față de luna septembrie curent.

Citește și: O companie care promitea zboruri low-cost de la Chișinău își anulează cursele

Potrivit Bănci Naționale a Moldovei (BNM), partea majoră – 74,2%, reprezintă creditele în moneda națională, care au constituit 5 135,8 milioane lei, în creștere cu 8,1 la sută față de luna precedentă.

Din perspectiva termenelor de acordare, cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la 2 până la 5 ani, cu o pondere de 53,8 la sută în totalul creditelor acordate. Volumul acestor credite acordate persoanelor juridice a constituit 37,4 la sută din totalul creditelor.

Persoanele fizice au contractat în luna octombrie credite în volum de 2 245,3 milioane lei, în creștere cu 12,9 la sută comparativ cu luna precedentă, partea majoră de 53,8% –  fiind acordată pentru consum. Majoritatea creditelor de consum acordate persoanelor fizice – 1 061,5 milioane lei –  au fost acordate în moneda națională pe termene de la 2 până la 5 ani.


Creditele imobiliare dețin ponderea de 46,0 la sută în totalul creditelor noi acordate persoanelor fizice, fiind contractate doar în moneda națională.

Comparativ cu luna precedentă, persoanele juridice au solicitat în luna de referință mai multe credite în moneda națională. Volumul creditelor în valută s-a majorat cu 20,0 la sută, iar al celor atașate la cursul valutei a scăzut cu 65,6 la sută.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.