StiripesurseSintezeMoment istoric în Arabia Saudită : Pentru prima dată, femeile s-au...

Moment istoric în Arabia Saudită : Pentru prima dată, femeile s-au aflat în tribunele unui meci de fotbal

Publicat:

Pentru prima oară în Arabia Saudită, vineri, la meciul Al-Ahli – Al-Batin, în tribune s-au aflat şi femei, măsură care se încadrează în reformele autorizate de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, relatează arabnews.com.

Partida a început la ora locală 20.00, dar entuziasmul legat de momentul istoric era vizibil cu mult înainte de start, potrivit news.ro .

“Acest eveniment arată că ne îndreptăm spre un viitor prosper. Sunt foarte mândră că sunt martoră a acestei schimbări imense”, a declarat Lamya Khaled Nasser, o fană din Jeddah în vârstă de 32 de ani.

Citește și : Rex Tillerson apără ”valorile” americane

Ruwayda Ali Qassem, tot din Jeddah, a spus că este o zi istorică pentru Arabia Saudită. “Sunt mândră şi extrem de bucuroasă”, a afirmat ea.


Noura Bakharji a declarat că era mereu invidioasă când fraţii ei se întorceau de la meciuri şi îi povesteau cât de frumos a fost. “Eu vedeam meciurile la televizor, iar fraţii mei erau la stadion. M-am întrebat de multe ori: ‘De ce nu potmerge?’ Astăzi situaţia s-a schimbat. Este o zi a bucuriei”, a spus Bakharji.

Guvernul saudit a anunţat, zilele trecute, că la meciuri de fotbal vor putea asista femei, pe stadioanele din Riad, Jeddah şi Dammam.

După meciul de vineri, femeile vor putea fi prezente şi la partidele Al-Hilal – Al-Ittihad (13 ianuarie) şi Al-Ittifaq – Al-Faisali (18 ianuarie).

Această măsură se înscrie în cadrul reformelor autorizate de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care a permis şi femeilor să conducă începând din iunie, dar a decis şi redeschiderea cinematografelor în martie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.