StiripesurseCultură și MediaMormântul unui „copil vampir”, descoperit din întâmplare lângă o biserică istorică...

Mormântul unui „copil vampir”, descoperit din întâmplare lângă o biserică istorică din Polonia

Publicat:

Mormântul unui „copil vampir”, descoperit din întâmplare lângă o biserică istorică din Polonia

Muncitorii care scoteau din pământ rădăcinile unor arbori în apropierea unei catedrale istorice din Chelm, Polonia, au scos la lumină ceva cu totul neașteptat. O echipă de arheologi a fost solicitată pentru a lămuri misterul.

Au fost descoperite scheletele a doi copii, într-o groapă mică, care nu era marcată ca mormânt. Niciun schelet nu a fost îngropat în sicriu, iar unul dintre copii a fost îngropat cu caracteristicile unei înmormântări anti-vampir, a precizat într-o postare pe Facebook Stanisława Gołuba, arheologul care conduce proiectul, potrivit CBS News.

image

Potrivit acestuia, capul copilului a fost separat de corp, iar craniul era cu fața în jos în pământ aranjat pe o piatră. Acest lucru, plus modul în care au fost orientate scheletele, pare să fie în concordanță cu metodele antice de înmormântare folosite pentru a împiedica o persoană considerată a fi demonică să iasă din mormânt, a spus Gołuba.

Scheletele copiilor au fost scoase din mormânt, urmând a fi făcute analize și teste pentru a se stabili exact perioada din care provin, deși primele semne ar arăta că sunt din Evul Mediu timpuriu.

image

Aceasta este cea mai recentă descoperire din Polonia dintr-o serie care sugerează că oamenii din perioada respectivă credeau în vampiri sau alte entități supranaturale.


În 2022, cercetătorii polonezi au găsit rămășițele unei femei cu o seceră la gât și un lacăt pe picior. Potrivit credințelor străvechi, lacătul trebuia să împiedice o persoană decedată, despre care se credea că este vampir, să se întoarcă din morți. Secera era pusă pentru a tăia gâtul, în caz că trupul neînsuflețit încerca să se ridice din mormânt.

image

Profesorul Dariusz Polinski de la Universitatea Nicolaus Copernicus din Torun a spus că acest tip de practică a devenit comun în toată Polonia în secolul al XVII-lea, oamenii fiind convinși că aveau de-a face cu o invazie a vampirilor. Pe lângă practicile cu secera, cadavrele erau uneori arse, zdrobite cu pietre sau decapitate.

De asemenea, șase așa-numite „schelete de vampir” au fost găsite într-un cimitir din nord-vestul Poloniei în 2013. Fiecare a fost îngropat fie cu o seceră la gât, fie cu pietre în gură, a declarat Lesley Gregoricka de la Universitatea South Alabama, care a condus echipa de cercetare.

image

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.