StiripesurseDiasporaMoscova are dubii în privința unui alt summit în format 'Normandia'

Moscova are dubii în privința unui alt summit în format ‘Normandia’

Publicat:

Rusia şi-a exprimat îndoiala că următorul summit în aşa-zisul format ‘Normandia’ (Germania, Franţa, Ucraina şi Rusia), destinat reglementării conflictului din estul Ucrainei, ar putea avea loc în luna aprilie la Berlin, aşa cum s-a decis la reuniunea din decembrie trecut, a apreciat marţi ministrul de externe adjunct rus Andrei Rudenko, în opinia căruia Kievul a făcut prea puţin privind respectarea acordurilor încheiate la summitul anterior, potrivit dpa, transmite și agerpres.

Până în prezent a existat doar un singur schimb de prizonieri, a declarat Rudenko într-un interviu acordat marţi agenţiei de presă RIA Novosti. ‘Restul nu a fost îndeplinit’, a spus responsabilul diplomatic rus. ‘Comportamentul ucrainenilor în cadrul Grupului de contact şi declaraţiile Kievului suscită îndoieli că acest lucru va fi posibil până în aprilie’, a apreciat el.

Citește și: Procurorii americani cer ani grei de închisoare pentru Roger Stone

Ucraina şi separatiştii proruşi au convenit să retragă mai multe forţe armate de pe linia frontului, a spus Rudenko.

La summitul în format ‘Normandia’ de la începutul lunii decembrie a existat, de asemenea, un angajament privind acordarea unui statut special pentru regiunile Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei, unde rebelii proruşi luptă împotriva armatei ucrainene.


Citește și: Regimul de la Phenian ignoră sancțiunile și continuă să cumpere ‘la negru’ petrol, maşini de lux şi alcool

Aceste zone ar trebui să beneficieze de un statut special temporar care va intra în vigoare în ziua alegerilor din respectivele regiuni.

Fără progrese reale în implementarea acordurilor de la Paris, nu este posibil să vorbim despre o dată exactă pentru un nou summit în formatul ‘Normandia’, a spus Rudenko.

Ministrul apărării ucrainean, Andrii Zahorodniuk, a numit duminică alte trei aşa-numite zone de dezangajare pentru retragerea trupelor. Dar până acum acestea au fost doar propuneri care mai trebuie aprobate de separatişti, a spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.